Tocmai am furat un Bolt de sub nasul unui băiat 😬

Ieri seară eram la gară și mă uitam în aplicație după un Bolt, dar nu era niciunul disponibil. 

 

Logic, e seara de Paște, probabil nu lucrează prea mulți, mi-am zis în mintea mea. 

 

Așa că așteptam apăsând încontinuu pe butonul de cursă, sperând să se mai elibereze. 

 

Și chiar atunci am prins o mașină, de la cineva care deja era în zonă, la mai puțin de 1 minut distanță. 

 

Șoferul a ajuns lângă mine, a ieșit și m-a ajutat să pun geanta în portbagaj, apoi am deschis portiera să intru. 

 

„Stați așa!” a strigat din spatele meu o voce de băiat. „Eu v-am chemat primul și ați anulat!” 

 

Băiatul avea o față așa roșie și, după cum gâfâia, părea că a alergat până aici. 

 

„Eu te-am așteptat vreo 5 minute unde m-ai chemat, dar nu erai nicăieri,” a explicat șoferul. 

 

„Eram pe drum… un minut dacă m-ați fi așteptat în plus…” 

 

„Asta e, cheamă pe altcineva!” 

 

Am închis portiera, apoi șoferul a urcat la volan și a pornit mașina, dând să iasă din parcarea gării. Mă uitam pe geam la băiatul căruia i-am ”furat” Bolt-ul de sub nas și mă simțeam foarte aiurea. 

 

Dacă puteam să anulez cursa, ca apoi să-l ia pe el în locul meu, l-aș fi lăsat să plece și aș fi așteptat altă mașină. 

 

Dar deja era cam târziu pentru asta. 

 

„După ce că tot el m-a chemat și n-a venit la timp, tot el are gura mare!” a zis șoferul. „Putea să-mi scrie că e în zonă și să-l mai aștept 1-2 minute că aș fi stat, dar dacă n-a zis nimic, am presupus că nu mai are nevoie și am anulat…” 

 

„Probabil a comandat Bolt-ul cât era în tren și n-a ajuns mai repede de pe peron în parcare.” 

 

„Asta e problema lui, nu a mea! Data viitoare să comande când deja e la pick-up point!” 

 

Și, deși îmi pare rău pentru acea persoană, i-am dat dreptate șoferului din 2 motive:  

 

1. Șoferul a reacționat cum am fi reacționat mulți alții în locul lui:  

 

Clientul întârzie sau nu-ți dă niciun semn = mergi mai departe. 

 

Cauți alți clienți. 

 

Aplici pe alte proiecte, îți găsești de lucru la clienții actuali sau te ocupi de alte hobby-uri/planuri. 

 

Venitul tău n-ar trebui să depindă de o persoană. 

 

În cazul meu, de cele mai multe ori, dacă clientul nu-mi dă niciun semn deși am încercat să dau de el, consider colaborarea pe cale să se încheie și caut altceva. 

 

Nu insist. 

 

2. O greșeală, pe care am observat-o pe mai multe proiecte, e că cer de la copywriter diferite materiale înainte să se asigure că au nevoie cu adevărat de ele. 

 

De exemplu, am avut un client care voia să-i scriu vreo 15-16 pagini pentru un website…  

 

Ca într-o lună să-și dea seama că n-are nevoie de acel domeniu și mai bine rămâne pe cel vechi. 

 

A fost o idee de moment, care suna bine la început. A decis pe loc să facem asta. 

 

Dar când era gata, și-a dat seama că nu are nevoie de el. 

 

De asta, uneori e mai bine să mai aștepți înainte să ceri un lucru prea devreme, cum a făcut acel băiat care a chemat un Bolt cât încă era în tren sau pe peron. 

 

S-ar putea să te răzgândești. 

 

S-ar putea să apară niște obstacole neprevăzute pe traseu. 

 

Și, decât să pierzi bani cerând lucruri de care nu ești așa sigur că ai nevoie, mai bine mai amâni puțin și soliciți când ești pregătit și hotărât. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *