„Stai la locul ăla de muncă și simți cum te ofilești”

Sunt pe peron și aștept să ajungă trenul de Iași, după ce am fost în vizită la părinți în Pașcani. 

Când urc în tren, got really happy că nu era aglomerat :)) 

Găsesc un loc și mă pregătesc să citesc o oră dintr-o carte de educație financiară.

La un moment dat, vine o doamnă undeva la 50 de ani și se așează față în față cu mine.

Se putea citi pe față că deși era obosită (ca după o zi de luni), era fericită dintr-un motiv anume.

În timp ce citeam, doamna a început să vorbească la telefon.

Și la un moment mi-a atras atenția ce discuta:

„De acum în zilele tale libere o să vin la tine. Sau poate chiar mai des. Mi-am dat demisia, azi a fost ultima zi de muncă.

Credeam că trebuie să stau mai mult până găsesc înlocuitor. Dar au găsit repede. Săraca fată nu știe ce dezastru o așteaptă. Stai la locul ăla de muncă și simți cum te ofilești.

Acum pot să stau acasă să mă odihnesc. Pot să fac înconjurul orașului, să nu zic că nu m-am plimbat…”

După ce am auzit asta, m-a pus puțin pe gânduri și aveam sentimente mixte.

Mă bucuram pentru doamna respectivă că a scăpat de un loc de muncă ce o seca de viață.

În același timp, îmi era milă pentru persoana care a înlocuit-o. Și care probabil va ajunge peste câțiva ani la fel ca doamna din fața mea.

Când aud de situații din astea, sunt din ce în ce mai recunoscătoare că am ales să fac ceva diferit. Ceva ce îmi place și îmi oferă libertatea să pot călători oricând vreau, să muncesc de oriunde și la ce program îmi stabilesc.

Nu o să țin un discurs motivațional că și tu poți face asta, începe azi și alte chestii de genul.

În unele situații dificile, ești forțat să stai la un loc de muncă aiurea, chiar dacă ai vrea să faci altceva. Dar nu ai de ales.

În schimb, dacă nu ai constrângeri ce te ”obligă” să rămâi la un loc de muncă, încă mai poți face ceva.

Acum mai mult ca niciodată există și alte opțiuni, prin care să te poți bucura cu adevărat de viața ta, în timp ce lucrezi.

Ar fi păcat să le ignori pentru că e mai simplu să te angajezi la un job sigur, ca să nu te complici prea mult.

For more content like this, te poți abona la newsletterul meu zilnic: rebelwriter.ro

Înainte să te abonezi, ține cont de 3 chestii:

  1. Newsletterul este doar pentru copywriteri, content writeri și storytellers.
  2. Ai 7 zile la dispoziție să treci prin welcome sequence. O poți face acum pe loc, sau în următoarele 7 zile. Altfel you are out.
  3. Ca să primești secvența de welcome, înainte de toate trebuie să-ți confirmi adresa de email.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *