Sunt 2 motive principale pentru care încă mai folosesc contul de FB:
1. Acolo e principalul loc unde îmi scrie mama și îmi trimite video-uri cu pisici.
2. E o sursă bună de căutat idei de content.
Chiar ieri am văzut o postare într-un grup, de la cineva care voia ajutor să seteze niște prețuri pentru o colaborare pe copy.
Lista cu livrabile era destul de amplă. Emailuri aproape zilnice, postări social media, modificări grafice, copy pt funnelul de webinar, participare la ședințe de marketing.
La o primă vedere, pare un proiect ce necesită destul de mult timp și atenție.
Comentariile primite erau destul de diversificate, așa că le-am sortat în 3 categorii + o concluzie personală:
1. Sfat de pricing la negru de la legal advisor
Acesta îi spune să ceară 1000-1500 lei.
Iar cineva i-a spus că nu se rentează munca pe banii ăia. Mai ales că freelancerii mai plătesc și impozite dacă lucrează legal.
Persoana care a dat sfatul a zis că la negru ar fi o sumă bună. Hai 2000 lei dacă ai taxe.
De curiozitate, am verificat profilul persoanei.
Și mi s-a părut amuzant că de meserie e legal advisor și i-a dat sfaturi de pricing presupunând că lucrează la negru 😅
Asta m-a convins din start că nu e cea mai bună sursă pt sfaturi.
Plus că, mai degrabă aș lua sfaturi de la un copywriter pentru prețuri pe copy. Pentru că el știe ce muncă implică fiecare task.
Am făcut greșeala asta înainte să urmăresc un workshop de pricing.
Și am cerut pe un sales page la care am muncit o săptămână 400 lei, când lejer puteam să cer 1500-2000 lei.
Deci hai să vedem ce spun cei care au treabă cu domeniul.
2. Sfat de pricing de la freelanceri și copywriteri
În principiu, sfaturile au fost axate pe ideea că depinde de mai mulți factori ce prețuri ceri. Which is right.
Iar un comentariu chiar mi-a plăcut pt că avea calculat cam cât timp ia fiecare task, înmulțit cu un preț rezonabil per oră.
Personal cred că plata per oră e o metodă bună, dar are niște dezavantaje.
De exemplu, dacă sunt începător și-mi ia 2 ore să fac un email, nu mi se pare ok să plătească clientul pentru 2 ore pe un task, ce în mod normal n-ar trebui să dureze atât.
Sau dacă scrii emailuri și în vise, te specializezi pe asta și îți ia max 30 de min să faci un email bun, din nou nu e bine pentru tine.
Cam orice metodă de pricing are avantaje și dezavantaje.
Acum tu alegi dacă ți se potrivește mai mult plata per oră, preferi un fee lunar tip abonament, sau îți calculezi un preț per livrabil.
3. Sfat de pricing de la un angajat
”1500 de euro minim pt 50 h de lucru? Oamenii care chiar lucreaza (8h x 20 de zile) cat ar trebui sa primeasca?”
Ăla e un fragment din comentariul lăsat ca răspuns la cel cu calcule.
Funny că se referă la angajați ca oameni care chiar lucrează. Dar ăsta va fi un topic pentru altă dată.
Nu cred că cineva devine freelancer ca să câștige cât un angajat.
Poate în primul stadiu sau dacă vrea mai mult timp liber. Dar de multe ori vrei să câștigi mai mult decât un angajat.
Și de multe ori, un freelancer ar trebui să fie mai bun în skills decât un angajat.
Am avut clienți în call-uri care mi-au spus că au încercat să angajeze copywriteri. Dar nu erau mulțumiți de ei.
De asta au trecut pe freelanceri. Că își dau silința mai mult.
Ca angajat, ești plătit un salariu lunar indiferent ce s-ar întâmpla.
Ca freelancer, dacă nu muncești, nu câștigi bani luna respectivă. Sau dacă o dai în bară urât, riști să pierzi un client.
Plus că un freelancer nu este un angajat, care vine la tine la firmă în fiecare zi.
Nu e legat de proiectul tău și de dorința de a avea un salariu călduț în fiecare lună.
Dacă plătești un freelancer cât un angajat, de multe ori nu va accepta. Sau dacă acceptă, pleacă cu primul deal mai bun pe care îl prinde.
Logic că, dacă întrebi un angajat dacă e ok să ceri 1000 de euro pe 50 de ore de lucru, se uită la tine de parcă ai ieșit dintr-o navă spațială.
De asta e mai bine să ceri sfaturi de la un freelancer.
Asta dacă vrei să câștigi mai mult decât minimum pe economie pe o muncă ce valorează mult mai mult.
Which brings us to…
4. Nu toate comunitățile gratuite de pe FB au cei mai calitativi membri
Din contră, sunt mulți care nu au nicio treabă cu domeniul grupului. Probabil au și uitat ce caută acolo.
De asta comunitățile formate în cadrul unui curs sunt mai de încredere pentru a cere sfaturi.
Măcar acolo știi că s-au mai filtrat oamenii. Au plătit ca să fie acolo. Și șansele să primești un răspuns bun sunt mai mari.
That’s it for today.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici:
https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta
Elena Petriuc