Dacă ai rămas fără proiecte, iată ce poți face

”Elena, draga, mi-a facut placere sa lucrez cu tine. Colaborarea cu [nume client] s-a incheiat.” 

 

Asta mi-a scris ieri un copywriter cu care lucrasem pe un proiect de scurtă durată. 

 

”Hey, și cu noi s-a încheiat :)) Am avut contractul pe o lansare și acum e gata.” 

 

Nu știu cât de mult se percepe din cele două mesaje, dar răspunsul meu era unul fericit, lansarea a fost foarte stresantă și cu multe bătăi de cap.  

 

Atât eu, cât și echipa cu care am lucrat număram zilele până la încheiere (la propriu). 

 

Celălalt copywriter n-a fost prea încântat… pentru că era singurul ei proiect. Și teoretic, cu ea n-ar fi trebuit să încheie colaborarea atunci, a fost o surpriză neplăcută. 

 

În schimb, am apreciat că ea a făcut un lucru după ce a rupt contractul cu clientul: 

 

Mi-a scris și m-a rugat să o recomand.  

 

Pe durata proiectului, eu am lucrat cu ea aproape zilnic și am putut să-mi fac o idee de ce poate face, ca să văd unde o pot recomanda. 

 

Și personal consider că asta e o metodă foarte bună să găsești clienți. 

 

Să mergi către persoane cu care deja ai lucrat, ca să te recomande sau să-ți aducă niște proiecte noi (dacă au). 

 

Eu una așa am luat mai bine de 6 proiecte și am câștigat o colaborare de 2+ ani cu un marketer. 

 

După ce încheiam un proiect, fie păstram legătura cu oamenii întâlniți acolo, fie îmi scriau în privat și mă întrebau dacă vreau să lucrăm mai departe. 

 

Pe proiecte poți demonstra abilitățile tale și deja îți faci o idee dacă ai putea lucra mai departe cu acele persoane.  

 

În funcție de cum v-ați înțeles, dacă v-a plăcut să lucrați împreună, sau dacă persoanele respective îți dădeau dureri de cap cu fiecare mesaj. 

 

Deci, în cazul în care te regăsești cu copywriterul despre care ți-am povestit și rămâi fără proiecte din senin, merită să încerci să te duci către membri ai echipei cu care ai lucrat mai aproape. Să vezi dacă poți câștiga de acolo alte colaborări. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *