Avantajul nice-to-have pentru clienți

Merg spre magazinul cu lucruri pentru animale, ca să iau niște pliculețe pentru pisici (pentru că motanul e o drama queen și fără să-i ascunzi o pastilă în mâncare, nu o ia). 

 

Deja eram plecată în oraș de vreo 4 ore și nu mai aveam chef să mă plimb prea mult. Așa că intru în magazin, mă duc țintit la acele rafturi, iau pliculețe și ajung direct la casă.  

 

Cu cardul în mână, aștept să vină doamna casier să le scaneze.  

 

Ea ridică una dintre cutiuțe, le analizează și-mi spune: 

 

”Vedeți că fix lângă ele mai este una la ofertă. Primiți 8 în loc de 6, la același preț.” 

 

Mă uit unde mi-a indicat doamna casier și avea dreptate, mai era o cutiuță exact la fel, dar cu 2 pliculețe bonus incluse.  

 

”Nici n-am observat, o să le schimb,” îi răspund și fac switch între cutiuțe. 

 

Doamna respectivă lejer putea scana ce am ales să cumpăr, fără să menționeze de cea la ofertă. Eu oricum nu o văzusem. 

 

Dar a fost o chestie pe care am apreciat-o.  

 

Afacerea n-a intrat în faliment că am luat opțiunea la ofertă ”din cauza” angajatei. Mai mult, mi-a reamintit de ce merg constant acolo ca să cumpăr lucruri pentru pisici. Au angajați foarte ok, orientați spre client. 

 

Inclusiv tu poți face asta pentru proiectele în care ești implicat. 

 

Dacă ai ceva avantaj pe care îl oferi, nu strică să le reamintești clienților de el.  

 

Sau dacă atunci când ați bătut palma, i-ai promis ceva beneficiu, ajută să-i menționezi iar de el într-o situație în care pare că ar avea nevoie. 

 

De exemplu, un avantaj pe care-l ofer clienților mei e că primesc modificări nelimitate. Până acum n-am nimerit un client care să abuzeze asta, ca să pun un număr fix.  

 

Și sunt de părere că un copywriter și un antreprenor pot găsi variante de mijloc, astfel încât să fie un mesaj bun dpdv copy, dar cu care nu-i e rușine antreprenorului. 

 

Am avut mulți clienți care au apreciat opțiunea asta, dar până acum n-au folosit-o. 

 

Așa că le amintesc constant când le trimit textele că, dacă e nevoie de modificări, le fac gratuit. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *