Citeam pe Reddit o postare care avea același titlu ca emailul de acum.
În mintea mea, mă gândeam că probabil copywriterul a fost refuzat de prea mulți clienți. Proiectele l-au înlocuit cu AI. Cineva i-a zis că nu e suficient de bun, stuff like that.
Dar nu era așa.
Zicea că a fost concediat de 2 ori de la două agenții în 3 luni. Însă motivele pentru care a fost dat afară sunt… interesante:
În timpul primului meu loc de muncă, tocmai trecusem printr-o despărțire serioasă la o lună după absolvire, așa că eram într-o stare emoțională groaznică și nu puteam gândi cum trebuie. Am fost concediat după prima săptămână, deoarece șeful meu a considerat că nu mă potrivesc jobului. Meritam asta.
Poate dacă ești psihopat poți performa la muncă la capacitate 100% când se întâmplă ceva nasol în viața personală.
Mare parte din oameni înțeleg asta. Pot empatiza cu tine și nu au pretenții să scrii emailul ăla după ce ai aflat că ai un deces în familie, te-ai despărțit de partener sau cineva drag a avut un accident. Pot amâna câteva zile.
Dar sunt și excepții.
Am avut o clientă ce voia pe loc o pagină de vânzare (deși a avut 2 săptămâni să-mi dea detalii să o fac în timp util). Iar eu aveam o înmormântare ziua următoare.
A decis să lucreze cu altcineva.
De asta e mai bine să lucrezi cu mai mulți clienți. Sunt și oameni înțelegători printre ei, care acceptă că ai o perioadă mai grea. Alții pleacă în secunda în care le refuzi ceva, pe motive fondate.
Ce s-a întâmplat la al doilea job:
Credeam că fac o treabă destul de bună, pentru că așa spuneau colegii mei. Cu toate astea, șeful meu m-a concediat după 2 săptămâni pentru că a considerat că nu sunt productiv și că nu am talent. Am cerut mai mult de lucru, dar am fost respins pentru că nu aveam multă experiență (ceea ce știa deja înainte de a mă angaja).
Șeful meu a căutat inițial un copywriter senior, dar nu a reușit să angajeze unul. El știa că am puțină experiență. A decis să mă angajeze oricum.
Well, asta e o problemă des întâlnită și pe proiecte de freelancing.
Clientul cere niște lucruri, nu găsește persoana potrivită, dar se mulțumește cu ”cineva cu potențial”.
Nu o să mă iau de client că n-a luat o decizie bună. Și copywriterul trebuia să refuze din start dacă a văzut că vrea pe cineva cu experiență.
De ce? Când începi să lucrezi pe proiect, o să-ți ceară mai mult decât poți tu oferi în acel punct. Devine frustrant de ambele părți.
Tu poți să-ți tatuezi pe frunte că n-ai experiența necesară, sau nu te ocupi de ceva anume. Clientul va insista pentru că de asta are nevoie.
Și eu am făcut prostia asta la început. M-am băgat pe un proiect ce voia și design grafic. I-am explicat din start că fug de design ca vampirii de soare.
Dar, cu fiecare ocazie, persoana respectivă încerca să mă convingă să fac și asta 😅
Mai bine te axezi pe proiecte ce se pliază pe ce poți face acum. Iar de acolo poți avansa. Decât să te trezești că în 2 săptămâni clientul renunță la tine că nu poți livra ce are nevoie.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici:
https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta
Elena Petriuc