Accesibilitate

Constantin și fratele lui s-au dus la sala de fitness de lângă noi.  

 

Și, după ce au terminat antrenamentul, i-am întrebat cum a mers. 

 

„A fost ok…,” a zis fratele lui Constantin. „Când ați zis că sala e mică, nu ați exagerat. Nu e la fel de dotată ca [NUME ALTĂ SALĂ] – acolo ai un etaj întreg doar pentru antrenamentele de picioare, aici…” 

 

Nu și-a mai continuat ideea, însă știam la ce se referea.  

 

Nu prea se compară cu alte săli mult mai dotate și mai spațioase din oraș… însă și mult mai departe de unde locuiesc. 

 

Dacă aș alege sala despre care menționa el, aș pierde cel puțin o oră și jumătate pe drum. Și dacă plouă, ninge, e foarte frig afară, mi-ar fi extrem de ușor să găsesc o scuză să dau skip la antrenamente. 

 

Așa, fiind la nici 5 minute de casă, nu am nicio scuză. Pot să mă duc și pe furtună (și chiar m-am dus de câteva ori când ploua cu găleata). 

 

De aceea, când am căutat să-mi cumpăr apartamentul, un criteriu de nenegociat era să avem o sală la maxim 15 minute de mers pe jos.  

 

Nu-mi păsa cât de performantă și spațioasă era. Dacă avea discuri, bare, gantere și câteva aparate de bază, era ok.  

 

În schimb, voiam să fie accesibilă – accesibilitatea era prioritară. 

 

Iar ăsta poate fi un beneficiu util de scos în față în unele nișe. 

 

De exemplu, când promovam clinici de kineto sau clinici medicale, scoteam în față cât de ușor este pentru avatar să ajungă acolo.  

 

La fel și în cazul aplicațiilor, mai ales dacă la competitori erau complicate. 

 

La fel și în cazul unor cărți despre sănătate. Aici am avut inclusiv texte axate doar pe cât de accesibil este conținutul. 

 

Când am ocazia și văd că se potrivește pentru avatar, mă asigur că menționez acest beneficiu destul de devreme în text. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă: 

 

https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6  

 

Elena 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *