2 soluții mai bune când nu-ți permiți un copywriter

Săptămâna trecută am avut o discuție cu cineva care voia să delege copywritingul puțiiiin mai devreme decât era cazul. 

 

De ce zic asta: 

 

1. Lista și comunitatea erau foarte mici, cu engagement la fel de mic. 

 

2. Abonamentul softului de email era prea limitat, nu permitea prea multe lucruri (și din ce am văzut, antreprenoarea cam întârzia cu plata abonamentului – ăsta un red flag de luat în calcul). 

 

3. A pus pe pauză promovarea prin reclame, webinarii etc. 

 

4. Voia un copywriter care știe și strategie, și marketing general, și email marketing, și se descurcă tehnic… la un buget mai mic decât ar fi cerut un copywriter junior (încă un red flag mare). 

 

Dar n-am intrat în call să-i critic cerințele și deciziile.  

 

Am o vagă presimțire că știa asta, dar nici nu putea financiar să schimbe situația. 

 

Așa că i-am recomandat două variante doable pentru ea, în acest moment: 

 

1. Învață să facă singură copywriting. 

 

Pe partea tehnică, i-am trimis un video de 15 min cu tot ce ar interesa-o acum și nu era prea complicat. Putea replica pas cu pas. 

 

În copywriting… necesită mai mult timp să înveți să scrii la un nivel decent.  

 

Dar e mai ieftin decât să lucrezi cu un copywriter. 

 

Plus că, la început ca antreprenor, ai timp dar nu ai așa mulți bani. Folosește timpul să înveți. 

 

Iar când ai bani, dar nu mai ai timp, îți permiți să delegi și măcar știi ce așteptări să ai de la acel freelancer. 

 

Poți distinge un text bun de unul vai di capu’ său. 

 

Personal, consider asta cea mai bună variantă la început. 

 

2. Faci o înțelegere cu un copywriter junior care nu are portofoliu. 

 

Îi dai o șansă ca el să preia partea de copy la un preț mai mic.  

 

La schimb, își creează portofoliul cu textele scrise pe proiectul tău. Iar asta îl va ajuta pe viitor să ia alte proiecte. 

 

Poate în timp se oferă el să preia tehnicul dacă vrea să învețe (eu așa am învățat email marketing și cum să faci un setup tehnic pentru webinar). 

 

Însă alegerea asta implică un risc: poți alege un copywriter mai neserios, fiindcă nu prea ai de unde ști cum lucrează dacă n-a mai avut proiecte până acum. 

 

Dar îl citez pe Sirius Black din Harry Potter: What is life without a little risk? 

 

Nu știu ce decizie urmează să ia.  

 

Măcar știu că am încercat să-i ofer niște soluții care o vor ajuta să înainteze pe proiectul ei fără să vină cu bani de acasă și fără să-și ia ”hate” că n-are buget pentru ce-și dorește. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *