Singurul obiectiv anual pe care mi l-am propus

New year, new me – probabil una dintre cele mai clișeice replici, mai ales în perioada asta, în care mulți își setează obiective noi pe 2025. Mai mult sau mai puțin îndrăznețe. 

 

De pe 1 ianuarie merg la sală. Stai că pe 1 e închisă sala. Merg de pe 2! Ba nu, că 2 e joi, cine începe de joi sala? Încep de luni, 6 ianuarie. 

 

O să citesc zilnic nu știu câte pagini din cărți de copywriting. 

 

O să fac ceva diferit! Încep să mă promovez online zilnic prin video, chiar dacă mi-e groază de cameră. 

 

Deși am renunțat să-mi mai fac obiective anuale, fiindcă pe la mijlocul anului nu mi se mai păreau relevante, pentru 2025 mi-am setat un singur obiectiv.  

 

În loc să mă axez pe nou, îmi mut atenția spre ceva mai vechi.  

 

Adică, în loc să-mi mai cumpăr materiale educaționale noi, voi relua cărțile și cursurile pe care le-am parcurs în ultimii 3 ani. Cel puțin pe copywriting și business. 

 

Pe multe dintre ele le-am citit/parcurs o singură dată și fie nu le-am folosit destul, fie nu aveam unde să le folosesc, sau am fost mai atentă la ideile ce mă interesau atunci. 

 

În plus, cu cât treci mai des printr-un material, cu atât observi mai multe idei noi care probabil ți-au scăpat prima oară. Sau nu ți s-au părut atât de importante atunci. 

 

Iar dacă sunt și ceva ani distanță de la prima citire, nici nu mai ești ”aceeași persoană”. Ai mai multă experiență, ai trecut prin mai multe situații și părerile de acum 3 ani pot fi diferite față de cele de acum. 

 

We’ll see how that goes, dar am un feeling că ăsta e un obiectiv care va rămâne relevant tot anul. 

 

Dar până să intrăm în 2025 și în toate obiectivele propuse, sper să te relaxezi și să te distrezi diseară de Revelion, alături de cei dragi 🙂 

 

An nou fericit, liniștit și cu cât mai multe reușite! 🥳

 

Elena 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *