Teoretic, în copywriting se spune că ar trebui să eviți glumele smart, rimele, ghicitorile, poeziile și toate alea.
Și totuși, cam acum un an, i-am trimis clientului setul obișnuit de texte de lansare pentru o carte, printre care și cele de reclame.
De curiozitate, i-am propus să testăm o reclamă bazată pe o ghicitoare formulată de mine. Se potrivea cu cartea, era mai atipic mesajul și ceva diferit față de cum promovau competitorii cărți similare.
Textul respectiv a ieșit câștigător. A adus cele mai bune rezultate.
Și încă rulează astăzi printre reclame.
Well, ieri, eu și Constantin parcurgeam un joc de tip treasure-hunt, unde cerințele erau bazate tot pe ghicitori.
Însă ghicitorile respective îmi dădeau dureri de cap când le citeam.
Nu pentru că eram obosită sau erau prea dificile. Ci rimele erau forțate, iar mesajele extrem de ambigue.
Le citeam de vreo 4-5 ori și nu înțelegeam ce trebuia să facem 😅
Și-mi place să cred că nu am probleme în a citi un text și a înțelege un mesaj. La un moment dat mi-am zis că, mai degrabă, creatorii le făceau cu GPT, fiindcă GPT-ul poate să explice mai clar unele idei decât cel/cea care a scris indicațiile jocului.
După a șasea ghicitoare de genul, am lăsat-o baltă, zicându-i lui Constantin:
„Preferam să scoată rimele și jocurile de cuvinte complet inutile ca să-mi explice mai clar ce am de făcut pentru a găsi indiciul.”
Să fi folosit ceva similar într-un text de reclamă, cel mai probabil, frustram avatarul. Sau scrola rapid peste text, fiindcă nu-și dădea seama ce vreau să comunic.
De asta, personal nu aș generaliza zicând că ghicitorile sau rimele trebuie excluse complet din copy.
Dacă sunt ambigue și dau dureri de cap, categoric.
Dar dacă pui pe primul loc claritatea mesajului și ideea principală, pe care decizi să o exprimi prin rime/ghicitori, ar fi ceva ce aș testa atâta timp cât se potrivește cu brandul și cu ce vinzi.
În cazul meu, vindeam o carte cu joculețe și ghicitori. Deci textul era în ton cu produsul.
Însă nu sunt așa sigură că aș folosi o abordare similară ca să promovez servicii pentru curățarea AC-ului.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă:
https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6
Elena
