Nu toți clienții știu/sunt sinceri cu ce au nevoie

În primele luni de freelancing, până să am clienți care să mă recomande sau marketeri cu care să colaborez, aplicam pe anunțuri de colaborare găsite online.  

 

Vedeam anunțul, îl citeam și scriam un mesaj prin care să le zic de ce aș fi potrivită să lucrez cu ei.  

 

Și acum îmi amintesc al doilea anunț de colaborare pe care am aplicat.  

 

Clientul avea nevoie de postări de social media, câte un newsletter educațional și articole de blog.  

 

Așa că am scris un mesaj și am aplicat. Într-o săptămână am luat proiectul, am semnat contractul și am început. 

 

Doar că… lucrurile s-au modificat puțin în acele 7 zile.  

 

După ce am stabilit tot ce aveam de făcut, clientul și-a schimbat planul 180 de grade. 

 

Și-a dat seama că are nevoie de altceva și n-are timp să caute altă persoană cu mai multă experiență. 

 

Noi bătusem palma pe postări și articole de blog. 

 

Într-o săptămână a venit la mine să-mi ceară să-i scriu tot copy-ul pentru o campanie de webinar.  

 

De la emailuri de promovare, pagină de înscriere la webinar, până la 3 pagini de vânzare.  

 

Pentru mine, parcă venise Moș Crăciun a doua oară :)) Pentru că astea erau genul de texte pe care voiam să le scriu, nu țineam să mă ocup de social media. 

 

Totuși, îmi imaginez că schimbarea asta n-ar fi picat bine pentru alte persoane. 

 

Însă ăsta e un risc cu anunțurile de colaborare. Clienții nu știu sau nu sunt sinceri de fiecare dată cu ce au nevoie.  

 

Tu poți aplica pe un proiect unde au nevoie de email marketing. Dar când te auzi în call cu clientul, vezi că mai are nevoie și de texte mai bune pe website, texte de reclame, scripturi video etc. 

 

Sau, mai e scenariul în care îți spune că are nevoie de tine full-time. Și când ajungi să lucrezi pe acel proiect, ”full-time” ție îți ia 2 zile pe săptămână.  

 

De asta, dacă vrei să încerci metoda asta de a găsi clienți, e bine să nu iei anunțul de colaborare ca ceva bătut în cuie.  

 

Posibil să te trezești fie cu lucruri extra de făcut (dacă le accepți).  

 

Fie să stai pe tușă săptămâni bune până să primești ceva de făcut pe acel proiect ce vrea să dedici 8 ore/zi. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *