Acum două luni, un client mi-a cerut să-l ajut cu ceva ce nu am mai făcut până acum pe copywriting.
Deși știam niște bune practici, nu aveam experiență pe ce avea nevoie.
Așa că am căutat niște cursuri despre asta și am dat peste un abonament la o platformă nișată FIX pe ce-mi doream.
Doar că… abonamentul cu acces la toate cursurile era undeva la 1.000 lei.
Personal, mi se părea cam mult. Mai mult decât voiam să investesc, mai ales că nu era un serviciu pe care îl ofer constant, ci mă interesa strict pentru un proiect.
Dar, just in case, m-am abonat la lista de email a persoanei respective.
Și am rumegat ideea pe fundal… dacă cumva pe viitor m-ar interesa să dezvolt acel serviciu sau rămâne un one-time.
Ieri îmi venea să mă bat singură pe umăr că nu am cumpărat abonamentul.
Și îți zic și de ce:
Cât îmi verificam emailurile, am dat peste un mesaj de la persoana cu platforma de cursuri.
Și promova o ofertă: acces pe viață la toate cursurile lui pentru 1.200 lei.
Practic, pot primi acces la tot ce conține abonamentul, dar fără să plătesc 1.000 lei lunar. Ceea ce este o ofertă genială, wow, incredibilă… pentru cei ce nu sunt clienți.
Pentru abonații actuali… imaginează-ți pentru o secundă cum s-ar simți când văd oferta asta (dacă o văd – nu știu dacă i-a exclus din campanie sau nu):
Au cumpărat accesul la platformă de 2-3 luni, sau chiar de mai mult timp, și plătesc lunar 1.000 lei… dar acum alte persoane pot cumpăra aceleași cursuri la un preț mult mai mic.
Dacă aș fi în locul lor, m-aș simți fraierită.
Chiar dacă ei au avut avantajul că au cumpărat de mai mult timp și au putut aplica mai devreme, oferta respectivă poate lăsa un gust amar clienților existenți.
În loc să-i răsplătească fiindcă îl plătesc mai mult sau îi susțin businessul de ceva vreme, alocă oferte mai bune ca să atragă clienți noi.
Ceea ce nu e o noutate în business. Deseori clienții noi primesc oferte mai bune decât cei vechi.
Eu una NU fac asta.
Nu fac oferte wow pentru clienții noi. De cele mai multe ori, ei primesc prețurile standard la început de colaborare.
În schimb, clienții actuali mai primesc reduceri și bonusuri ocazional. Sau au avantajul că nu le cresc prețurile – cele de la începutul colaborării rămân nemodificate chiar dacă taxele cresc.
Prefer să-i răsplătesc pe cei cu care lucrez constant și de mai mult timp decât pe antreprenorii cu care nu am colaborat niciodată. Și n-am de unde ști dacă în 1-2 luni mai vreau să lucrăm împreună.
Nu am așteptarea ca toată lumea să gândească la fel colaborările.
Însă mi se pare o practică bună ca, atunci când planifici o ofertă, să iei în calcul cum s-ar simți clienții actuali dacă află de ea.
Sau să găsești metode să-i răsplătești că te-au plătit mai mult/sunt de mai mult timp cu tine.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă:
https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6
Elena
