Pe un proiect, când trimit materialele de copy unui client, ocazional textele mai trebuie aprobate de încă o persoană: autorul sau autoarea cărții de promovat.
Și, în primul an de colaborare, una dintre autoare a respins complet materialele mele de copy după ce a citit titlul.
Nu i-a plăcut o idee.
Așa că nu s-a mai complicat să citească restul de 15 pagini.
Când clientul mi-a povestit ce s-a întâmplat, am simțit cum îmi fierbea sângele în vene. Eram furioasă că antreprenorul era super entuziasmat de mesaje, iar autoarea… s-a oprit din citit după nici 10 cuvinte.
Nici nu s-a uitat pe restul textelor. Și nici nu a vrut să audă că eram deschisă să modific. A vrut să se ocupe altcineva de copy-ul ei.
După întâmplarea aia, nu am mai preluat cărțile ei vreun an și jumătate.
În schimb, preluam proiecte de la alți autori care erau mulțumiți de copy.
Pentru cărțile autoarei respective, clientul apela la alt copywriter care scotea texte cu copy/paste din ChatGPT, apoi îi trimitea factura.
(și zic asta fără nicio sinchiseală – mă zgâriau pe retină expresiile tipice lui GPT, care erau prezente în absolut fiecare secțiune din pagină)
La un moment dat, când copywriterul a dat-o în bară pe 2 proiecte la rând, clientul a revenit către mine cu manuscrisele autoarei. Dar mi-a zis din start să fiu atentă cum scriu, fiindcă autoarea e mai dificilă.
Și am fost.
Nici nu ai idee cât de atentă am fost.
Din primul an de freelancing, nu cred că am mai avut atâtea emoții și griji scriind niște texte. Am avut coșmaruri cu autoarea respingându-mi IAR materialele, fără să le parcurgă complet.
După 2 zile de citit, recitit și re-recitit toate materialele pentru lansare, am tras adânc aer în piept și i-am dat clientului linkul de Drive.
Antreprenorul le-a citit și mi-a dat ok-ul. Apoi le-a trimis autoarei.
O săptămână am stat ca pe ace. Am tot verificat inboxul după feedback. Nici nu mă puteam focusa pe următorul proiect, fiindcă mintea îmi zbura la ce avea de zis autoarea și de ce i-a luat atâtea zile să parcurgă textele…
Însă, în final, am primit un răspuns.
Într-o pagină de vânzare de 14 pagini, am avut vreo 6 comentarii cu chestii mici de modificat. În maximum o oră am terminat și am trimis varianta finală.
Parcă pluteam… atât de ușoară m-am simțit când am terminat.
Vreo 3 luni mai târziu, am preluat alt proiect de la aceeași autoare. Deși mă simțeam mai stresată decât în alte cazuri, am fost mai ok decât ultima oară.
Nu mai eram chiar atât de panicată.
Iar când am terminat materialele și le-a primit autoarea, și-a dat ok-ul din prima. Fără nicio modificare.
De ce îți zic povestea asta?
Pentru că se corelează cu emailul de ieri despre feedback.
Vor fi situații în care trimiți primele materiale către un client și îți va spune că nu-i plac (sau, în cazul meu, refuză să le citească după primele 10 cuvinte).
I se poate întâmpla oricui.
Încerci să-ți dai seama care a fost problema, ca s-o rectifici la următoarele materiale. Ca data viitoare, textele să fie mai aliniate cu ce vrea clientul.
Iar cu fiecare mesaj în plus, feedbackul se reduce semnificativ.
Nu zic că e plăcut să-ți fie respinse textele. Heck, și acum, scriind despre faza respectivă, scrâșnesc involuntar din dinți.
Dar e ceva ce se va întâmpla.
Depinde de tine cum tratezi situația, cât de mult o lași să te afecteze și ce faci mai departe ca să prinzi mai ușor stilul de scris dorit.
Fiindcă necesită timp și feedback să prinzi un stil de scris. Și ajută dacă avertizezi clientul din start de asta, ca să nu aibă pretenții la un text perfect din prima încercare.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă:
https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6
Elena
P.S. Până pe 2 iulie voi fi în concediu și fusul meu orar va fi diferit. Deci cel mai probabil vei primi emailul zilnic la ore mai diferite decât îl trimit de obicei.
Dar îl vei primi. 🙂
