La ce să te aștepți când treci prima dată prin ceva nou

”Sunt tristă,” îi zic lui Constantin, în timp ce mergem spre supermarket.  

 

Acum 2 zile, am aflat că un client vrea să renunțe la un business, pentru că cerea prea multă energie din partea lui și nu mai voia să se implice.  

 

Și îmi plăcea foarte mult proiectul acela.  

 

”Nu mai fi tristă,” îmi răspunde și se uită la mine zâmbind.  

 

”Life coach trebuia să te faci cu sfatul ăsta. Dar e ok, X vrea să lanseze 9 cărți anul ăsta și mă pot axa pe ele.” 

 

Zâmbetul de pe fața lui dispare la fel de repede pe cât a apărut. Aparent e prima dată când află că mai trebuie să facă părțile grafice pentru încă 8 cărți 😅 

 

Zilele trecute am scris un email despre un client, care lansează o carte non-fiction. 

 

Well… săptămâna asta am început să lucrăm la partea de promovare. 

 

Problema? Nici eu, nici Constantin și nici marketerul cu care lucrez n-am mai promovat vreodată cărți.  

 

Deci planificarea, stabilirea materialelor, research-ul de funneluri pentru cărți, deciziile de promovare au fost haos, pentru că nu știam la ce să ne așteptăm. 

 

Dar până la finalul săptămânii am reușit să avem chestiile mai clare. Deși câteva zile au venit cu dureri de cap și fugă în toate părțile. 

 

De asta și reacția nu prea fericită a lui Constantin, când a aflat că de fapt sunt 9 cărți în total. 

 

Partea bună e că, deși la prima carte n-am știu concret ce avem nevoie și ce implică, am trecut o dată prin proces. 

 

Proces imperfect și cu bătăi de cap, însă e doar începutul. 

 

Știm ce facem la următoarele funneluri de promovare și la ce să ne așteptăm. 

 

E normal ca prima dată când treci printr-un proces efectiv să-ți vină să-ți bagi picioarele, când îți dai seama că lucrurile sunt mai complicate decât par. 

 

Dar a doua oară va fi mai simplu.  

 

Le poți organiza mai bine. Poți îmbunătăți. Fiecare știe ce are de făcut și nu mai fugi dintr-un tab în altul, stingând incendii. 

 

Trebuie doar să treci prin proces, ca să știi ce te așteaptă și să ai pregătite soluții. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *