În caz că nu ai primit newsletterul dimineață

Uite de asta nu programez emailurile, ci le trimit în aceeași dimineață în care le scriu, mi-am zis în gând când am văzut în soft că, deși îmi apărea că emailul de azi (de pe 2 octombrie) s-a trimis, am primit câteva reply-uri care mă întrebau ce s-a întâmplat cu newsletterul.

 

Well… am scris din timp emailul de azi, pentru că aveam niște lucruri de rezolvat dimineață și nu reușeam să-l fac. Apoi l-am programat să se trimită la ora 9:00.

 

Și am așteptat să-l primesc pe adresa mea de email…

 

Și am așteptat…

 

Și am așteptat…

 

Și nimic.

 

Când am ajuns la laptop, am încercat să dau resend, dar degeaba. Tot nu se trimitea.

 

Așa că l-am trimis manual drept o campanie nouă.

 

Cel mai probabil a fost ceva problemă tehnică cu softul. Fiind un tool, poate să aibă bug-uri oricând și, din păcate, nu le pot controla.

 

Ce pot, în schimb, este să-ți atașez mai jos newsletterul care trebuia să ajungă dimineață și nu s-a mai trimis:

 


 

Ce-mi place mult la Q4?  

 

Cred că acest trimestru și Q1 sunt singurele în care nu am fost nevoită să-mi caut proiecte noi (cel puțin până acum). 

 

Ce NU-mi place la Q4?  

 

În fiecare an de când sunt freelancer, ăsta a fost unul dintre cele mai încărcate trimestre.  

 

Ieri, în timp ce mă uitam pe lista mea de to do’s, împărțeam sarcinile pe zile și prioritizam, m-a lovit o ușoară durere de cap, fiindcă mi se păreau multe de făcut. 

 

Iar cât am luat o pauză, mi-am amintit de o discuție cu vărul meu de acum un an. 

 

Era tot Q4 și mă stresam că nu-mi ajungea timpul să fac tot ce voiam. Iar vărul meu, care venise în vizită, m-a întrebat care era problema. 

 

„Am mult de lucru pe niște proiecte și nu știu cum să le împart pe toate,” i-am răspuns.  

 

Și, spre șocul meu… a început să râdă de mine. 

 

„Zi merci că ai de lucru! Alții nu au luxul să se plângă că au prea multe proiecte! Zi merci că nu ai fost nevoită să te întorci la farmacie, fiindcă nu aveai proiecte… ți-a ieșit ce ai vrut!” 

 

Ultima replică mi-a dat niște fiori, ce-i drept. 

 

Nici nu voiam să-mi imaginez cum ar fi să mă angajez ca farmacist. Cuvintele lui de încurajare au funcționat atunci… și funcționează și acum :))  

 

Mi-au reamintit să nu mă mai plâng. Și să fiu recunoscătoare că am de lucru, am clienți cu care îmi place să colaborez, îmi permit un nivel mai mare de libertate și fac zilnic ceea ce-mi place: scriu și citesc. 

 

Bineînțeles că nu e totul roz și zen în fiecare zi. Unele perioade aglomerate pot fi stresante. 

 

Dar nu ar trebui să-mi mut focusul de pe imaginea de ansamblu: la final de zi, decizia de a deveni freelancer și de a face copywriting a fost printre cele mai bune de până acum. Mi-a adus mult mai multe beneficii decât dureri de cap. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă: 

 

https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6  

 

Elena 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *