„Ia ghici unde mă duc în concediu la anul.” – îmi zice un prieten bun din liceu, în timp ce stăm într-unul dintre localurile mele preferate.
„E în Europa?” – îl întreb înainte să iau toate țările de pe planetă la rând.
„Da.”
„Hmmmm… Danemarca, Franța, Olanda, Norvegia, Austria…”
„Exact, Austria.”
„Uuuuu… Cu ce ocazie?” îl întreb și în ochii lui se poate citi bucuria unui copil care a primit o jucărie nouă cadou.
„MI-AM LUAT BILET LA CONCERTUL RAMMSTEIN!” – spune explodând de entuziasm.
„Niceeee. Mă bucur pentru tine. Te duci singur sau mergi cu prietena ta?”
„Vine cu mine în Austria, dar nu la concert. S-a răzgândit pe ultima sută de metri.”
„Oh… mna, poate nu-i place trupa.”
„Chiar și așa. Dacă voiam să ascult muzică, ascultam acasă. Dar te duci pentru experiență, mai ales că ei știu să facă niște concerte live geniale.”
Ce-i drept aici are dreptate.
Dacă vrei să asculți muzică, asculți pe YouTube acasă. E mai ieftin.
Dar concertele live sunt pentru experiență.
După câțiva ani, oamenii nu o să-și mai amintească ce piese au ascultat la concert. Ci își vor aminti flăcările aruncate de pe scenă, emoțiile trăite, atmosfera creată, adrenalina și spectacolul făcut de trupă.
Dacă reușești să creezi o experiență faină pentru oameni, ei sunt mai mult decât entuziasmați să-ți dea banii pe serviciile/produsele tale.
De asta concertele live de la trupe internaționale au prețuri începând de la 50-60 de euro doar biletul, plus cazare și transport în altă țară (deci te poate ajunge la vreo 400 de euro best case scenario). Iar locurile disponibile se pot ocupa chiar și în 1-2 ore de când încep să vândă biletele. În timp ce YouTube Premium sau Spotify costă 24-26 lei pe lună.
Și pe lângă asta… nu am întâlnit până acum oameni să-mi vorbească așa hyped despre YouTube Premium, cum vorbesc cei care vin de la un concert 🤔
Plenty of benefits când vinzi o experiență faină – atât pentru clienți, cât și pentru cel ce vinde.
Dacă ai nevoie de ajutor pentru o problemă specifică pe partea de copy, poți aplica aici pentru o consultanță personalizată:
https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta
Elena Petriuc
P.S. Asta e ziua 35 din provocarea de 100 de zile în care scriu emailuri derivate din cuvinte și expresii random. Expresia de azi a fost: concert live
Dacă participi și tu în provocare și vrei să folosești ”concert live” într-un text cu un insight interesant, let me know cum ți s-a părut și cum a ieșit textul.