Cum să menții mai mult timp atenția cititorului

Acum câțiva ani, începusem Sons of Anarchy — un serial cu un grup de motocicliști care fac mai multe chestii ilegale. 

 

Iar după ce m-am uitat la primele episoade, am ieșit cu niște prieteni, le povesteam mega entuziasmată despre ce era vorba și cât de nerăbdătoare eram să văd continuarea. 

 

Iar unul din grup mi-a spus: 

 

„Vezi că moare personajul principal în ultimul sezon.” 

 

Mi-a șters zâmbetul de pe buze.  

 

Tot hype-ul de moment mi-a dispărut și am rămas blocată, uitându-mă la el, nevenindu-mi să cred că mi-a dat unul dintre cele mai nașpa spoilere posibile! 

 

Când mi-a zis asta, parcă nici nu mai voiam să mă uit în continuare.  

 

Uram finalurile triste! 

 

Deși există oameni care fac excepție de la regulă, cei mai mulți dintre noi urăsc spoilerele.  

 

Unii chiar abandonează sau nu mai încep un film, un serial, o carte dacă află o informație cheie din poveste prea devreme. 

 

ÎN SCHIMB… în copywriting, spoilerele sunt foarte utile.  

 

Mai ales în pagini de vânzare, articole de blog sau orice text care depășește 1000-1500 de cuvinte. 

 

Este o mică tehnică pe care o folosesc atunci când vreau să păstrez atenția oamenilor pentru mai mult timp.  

 

În primele paragrafe le promit că vor afla o informație faină mai jos în text, dacă vor citi în continuare. Ca un fel de spoiler pentru ce va urma. 

 

Le creez niște așteptări despre acea idee și, dacă chiar vrea să știe despre ce e vorba, va citi sau va scrola până la ea. 

 

De exemplu, acum lucrez la o pagină de vânzare la care aplic acest lucru: în primul paragraf i-am promis avatarului că-i explic ceva (un hot topic, ca să zic așa, în nișa respectivă) despre care vorbesc în paragraful 5.  

 

O singură mențiune dacă vrei să încerci asta:  

 

Dacă îi promiți că în text află informația respectivă – adaug-o în pagina de vânzare. 

 

Am mai văzut o practică similară, unde copywriterul promite că în pagină vei descoperi un răspuns, dar de fapt informația se află în produs și va trebui să-l cumperi. 

 

Not cool.  

 

Cititorul se va simți păcălit (pe bună dreptate). 

 

Poți face teasing pe ce primește în produs, asta e ok.  

 

Dar dacă îi promiți o informație în pagina de vânzare, atunci livreaz-o în text.  

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *