Un exercițiu util pentru paginile de vânzare

„Frâna asta e pusă doar de formă, nu ține deloc,” i-am zis lui Constantin trecând cu rolele pe lângă el, încercând să mă opresc… 

 

Dar frâna nu-și făcea deloc treaba și l-am depășit fără să vreau 😅 

 

„Ori roțile prind viteză prea mare și frâna nu face față, ori frâna e prea slabă,” am continuat, cât Constantin grăbea pasul ca să mă ajungă. 

 

„Și crezi că e ok să te dai cu ele prin parc, sau mergem să o înlocuim?” m-a întrebat. 

 

Deja se vedea apusul ieșind printre crengile copacilor, anunțând ultimele clipe de soare. 

 

Iar partea rațională a creierului mi-a reamintit că, ultima dată când am mers cu bicicleta fără frâne eficiente, s-a încheiat cu o mână umflată, răni, mult sânge și foarte multe vânătăi… 

 

Așa că am decis ca un adult responsabil: 

 

„Și să nu mă mai dau azi cu rolele?! Am așteptat ziua asta din ianuarie, nu mă dau bătută acum! Merg pe role de la 6 ani, o să mă descurc și așa!”  

 

Șiiii… am continuat să mă plimb prin parc fără să prind viteză, evitând zonele abrupte, unde mă puteam duce la vale, și cele aglomerate. 

 

Iar când vedeam oameni prin zonă, înaintam cu frâna lipită de ciment ca să încetinesc.  

 

Sau schimbam direcția. 

 

Încercam să prezic toate direcțiile în care persoanele pe lângă care treceam s-ar putea duce, ca să nu mă intersectez cu ele și să nu pot opri la timp. 

 

Calculam care erau șansele să-și schimbe brusc traseul. 

 

Și, dacă nu eram sigură cum ar reacționa, pur și simplu îi evitam, mergând pe altă potecă. 

 

În final, nimeni nu a fost rănit.  

 

În schimb, exercițiul acela a fost foarte similar cu modul în care ajung la versiunea finală a unei pagini de vânzare. 

 

Când fac ultimul draft, încerc să prezic reacțiile avatarului când citește anumite lucruri.  

 

Ce l-ar atrage cel mai mult în hero section. 

 

Ce i-ar stârni curiozitatea. 

 

Ce i s-ar părea cel mai atractiv lucru la produs / serviciu, ca să îl aduc cât mai sus în text. 

 

Dacă ar fi să scaneze, ce ar trebui să evidențiez prin subtitluri și formatare ca să-l fac să se oprească din scroll și să citească paragraful respectiv. 

 

Sau cu ce ar rămâne în minte dacă e grăbit și vrea să citească printre rânduri. 

 

Asta mă ajută să ajung la o versiune unde știu că am scos în față ce ar fi de interes pentru avatar, de la primul lucru pe care îl vede până la ultimul. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă: 

 

https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6  

 

Elena 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *