Ieri a venit în vizită un prieten de-al lui Constantin. De ceva luni e într-un curs de AI și voia să-l ajut cu o părere despre textele de social media făcute cu ChatGPT.
Deschide laptopul și prima dată îmi arată un document cu stiluri și tonuri de voce, cu tot cu exemple de oameni care comunică așa.
Direct și succint ca Seth Godin. Motivațional ca Tony Robbins. Friendly ca Simon Sinek etc.
”Asta-i ca să prindă tonul în text,” îmi explică scrolând prin document.
După aceea, deschide alt document, cu exemple de texte adunate de el.
”Ca să aibă exemple de texte bune pe care să le imite.”
Apoi deschide alt document cu frameworks de texte. AIDA, PAS… și multe altele de care nici nu am auzit vreodată :))
”Ca să poată alege din mai multe modele de texte care e cel mai bun.”
Apoi deschide încă un document, cu ceva frameworks de storytelling, plus ce elemente ar trebui să includă într-o poveste ca să iasă bună.
”Ca să iasă texte mai autentice și cu emoție.”
APOI, să nu te surprindă, dar a mai deschis un document. De data asta cu avatarul de client.
”Ca să știe pentru cine scrie textul.”
În mintea mea încerc să număr documentele prin care am trecut.
Și-mi dau seama că omul a avut ceva de muncă să adune toate astea. Așa că, I admit, mă face curioasă să văd ce iese cu ChatGPT după toată pregătirea asta.
”Vedem și un text făcut cu ChatGPT?” îl întreb.
”Îl fac acum. Am un GPT creat custom pentru clientul ăsta. Doar îi zic ce text vreau și deja are toate datele pe care ți le-am arătat învățate.”
Deja simt furnicături în degete de curiozitate. După atâta teasing, am așteptări foarte mari de ce poate ieși.
Intră în GPT-ul custom și îi cere un text de social media. Așteptăm să scrie textul și prietenul lui Constantin îmi întinde laptopul să-l citesc.
Și rezultatul… nu mi se pare cu nimic diferit de varianta gratuită 😅
E mai puțin woke în limbaj, dar fix aceleași exprimări și structuri clasice lui GPT: ”în lumea noastră accelerată”, ”Descoperă acum posibilitatea de a-ți face”, ”aștept cu nerăbdare să aud despre experiențele tale”.
Poate totuși sunt eu biased. Și am așteptări prea mari de la un text. Așa că, înainte să-i spun părerea mea, cer încă o opinie de la cineva care nu scrie în fiecare zi.
”Constantin, vii o secundă aici? Citește puțin textul ăsta și spune-mi ce crezi.”
Îi pasez laptopul și-l las să citească. Apoi spune:
”Parcă-s prea multe cuvinte ca să exprime o idee foarte simplă. Și nu sună a ceva ce ar spune un om.”
”Oricum nu-l las așa,” zice prietenul lui Constantin. ”Îl mai modific înainte să-l dau clientului. Asta e ca prim draft și îl adaptez.”
Ia laptopul înapoi și (guess what) intră în ALT document, în care îmi arată o parte din textele generate de AI și modificate.
”Da, astea sună mai ok,” îi spun după ce citesc vreo 3 texte. ”De curiozitate, cam cât timp îți ia să faci toată postările pentru un client cu ChatGPT?”
”Doar textele, cam o zi.”
”Cam atât îmi lua și mie când făceam postări la clienți,” îi spun, amintindu-mi de primele luni de freelancing.
”Da, dar ție îți place să scrii. Eu fac asta strict ca serviciu, pentru bani. Urăsc să scriu.”
Aici are dreptate. Mie îmi place foarte mult să scriu. Aia e partea cea mai faină a zilei.
Să stau să creez nu știu câte documente ca să programez un GPT să-mi facă textele, iar eu doar să le modific… înseamnă că-mi pierd partea cea mai faină a zilei.
Pentru prietenul lui Constantin, care vede asta strict ca un serviciu for the money, înțeleg de ce îl captivează mai mult să automatizeze partea asta. Să programeze un GPT pentru clienți. Iar el doar să modifice textele și să le programeze.
Personal, dacă ar trebui să fac ce face el, nu cred că aș mai face copywriting. Mi se pare plictisitor.
Prefer să scriu un text de la zero și să stau extra 10 minute, dar măcar să-mi placă ce fac as a job. Decât să devin un modificator de texte scrise de GPT.
Dar dacă faci precum prietenul lui Constantin și vezi partea asta strict ca business, înțeleg de ce poate te atrage mai mult ce face el. Atâta timp cât pentru tine funcționează și clientul e mulțumit de ce îi trimiți, fiecare alege varianta care i se potrivește mai mult.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici:
https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta
Elena Petriuc