Reacții care-mi spun că vreau proiectul ăla

Zilele astea am scris niște emailuri pentru un webinar și, ca să găsesc idei, m-am uitat peste niște notițe din cărți de copywriting/marketing luate prin 2021. 

 

Atunci când m-am apucat de copy. 

 

Una dintre idei care mi s-a părut interesantă a fost dintr-o carte a lui Ogilvy: 

 

”Nu poți să vinzi produse prin reclame plicticoase.” 

 

Ce aș adăuga aici e că n-ai cum să scrii texte plictisitoare dacă chiar ești entuziasmat de proiect. 

 

Luna asta am luat 2 proiecte scurte, unul din nișa medicală și unul din zona de evenimente. 

 

Cât m-am uitat peste site-ul clinicii medicale, m-a captat instant un aparat pe care îl foloseau și despre care nu mai auzisem până acum.  

 

Deja îmi notam idei de conținut și unghiuri de folosit.  

 

Mi-am propus să-mi fac o imagine de ansamblu despre proiect și am ajuns pe YouTube căutând mai multe informații despre ce poate aparatul ăla :))  

 

La celălalt proiect, citind despre evenimente, principalele reacții din mintea mea au fost: 

 

”Ce mișto e ăsta! Vreau și eu să cumpăr bilete aici. 

 

Ăsta sigur i-ar plăcea vărului meu, poate vrea să meargă cu soția și fetița. 

 

Omg, ideea asta e genială, neapărat scriu un text cu ea la început.” 

 

Când am reacții de genul pentru un proiect, știu că e un început promițător. 

 

N-are cum să iasă texte plictisitoare dacă mă atrage și pe mine subiectul. Cu cât îmi place mai mult topicul, cu atât sunt mai motivată să-l prezint într-un mod interesant. 

 

Printre cele mai bune texte, cu cele mai multe vânzări, reply-uri și click-uri au fost cele pe care le-am scris entuziasmată de topic și de idee. 

 

Deci poate fi un filtru bun când alegi un proiect și nu vrei să trimiți texte plictisitoare. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *