Fugi cât te țin picioarele de genul ăsta de proiecte

”Va fi nevoie de emailuri, dar încă n-avem nimic, nici domeniu, și nu știu exact volumul de muncă.  

 

E nevoie de pagină de vânzare pentru curs, dar încă n-avem cursul. Nu știm exact ce va conține.  

 

Dar vreau măcar în mare pagina, să pot da la design să vină cu ceva mostre. 

 

Avem și un ghid, dar nici ăla nu e gata, mai trebuie continuat. Ne trebuie și texte de reclame.  

 

Și ajutor la prezentarea de vânzare pentru curs. Câte ore ți-ar lua să faci toate astea?” 

 

Ce ai citit mai sus e un scurt rezumat al unui mesaj vocal ce-mi prezenta un proiect, unde persoana nu doar că a fost extreeeeem de specifică în ce are nevoie, dar voia și să plătească per oră că ”și-a mai luat țeapă cu prețurile fixe”. 

 

După ce am râs cu lacrimi prima oară când am ascultat mesajul, a doua oară m-a lovit în stomac realitatea. 

 

Că asta de fapt nu e o glumă. 

 

Că sunt genul ăsta de proiecte, care vor să facă ceva cât mai repede, fără măcar să aibă niște elemente de bază stabilite. 

 

Cum ar fi produsul, măcar în fază beta, gata 😅 

 

Iar plata / oră și numărul exact de ore necesare la un proiect așa bine organizat au fost cireașa de pe tort. De parcă doar orele lucrate ar conta, nu și experiența cu care vii la pachet… 

 

*sigh* 

 

Anul trecut tot erau gurus din străinătate care urlau sus și tare în online:  

 

”AI o să fure joburile copywriterilor!”  

 

”90% dintre ei își vor pierde proiectele în fața lui ChatGPT!” 

 

”Învață să folosești AI sau rămâi în urmă!” 

 

Dacă genul ăsta de proiecte apelează la ChatGPT în loc să lucreze cu un copywriter, eu nu mă supăr deloc 😂  

 

Chiar sper ca oamenii ăștia să meargă cât mai mult către AI, ca să nu mai bage în burnout copywriteri ok, care fac treabă bună, dar ajung să lucreze cu astfel de specimene. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *