Fii prima alegere pentru acești clienți

Am citit un newsletter foarte fain de la Seth Godin despre freelanceri. 

 

Îți las mai jos câteva paragrafe extrase: 

 

„Nu este ușor să găsești clienți, mai ales când tehnologia le permite multora să facă singuri partea mecanică a muncii pe care o faci pentru ei.  

 

Este mai convenabil, mai rapid și mai ieftin.  

 

Poate că nu este la standardele tale, dar dacă acel client își dorește mai rapid și mai ieftin, nu prea ai cum să câștigi argumentul. 

 

[…] Nu trebuie să cobori ștacheta sau să încerci să convingi pe cineva că merită să facă un upgrade.  

 

[…] Scopul este să devii prima alegere pentru oamenii care nici nu și-ar imagina să facă singuri acel lucru, fie pentru că miza este prea importantă, fie pentru că munca ta este prea bună ca să poată fi ignorată.” 

 

Fie, aș mai adăuga, pentru că antreprenorul nu vrea să piardă timpul cu acel task și preferă să scape de o grijă. 

 

De asta clienții cu care m-am înțeles cel mai bine sunt cei care nu vor să mai facă copywriting. 

 

Preferă să folosească timpul ca să vină cu idei de produse sau de extindere a afacerii.  

 

Preferă să stea cu familia sau să dedice timp hobby-urilor. 

 

Preferă să deschidă altă afacere în paralel. 

 

Preferă… preferă să facă ORICE altceva în loc să scrie, sau să verifice și să editeze texte scrise cu AI. 

 

Acesta e principalul motiv pentru care m-au contactat. Și după primele texte am continuat colaborarea fiindcă au primit materiale de calitate. 

 

De aceea, când dau de un client care vrea copy cât mai rapid și ieftin, îi recomand să apeleze la AI.  

 

Mai degrabă îl las pe GPT să-și bată capul cu el decât să o fac eu. 

 

Plus că… n-are rost să-mi pierd timpul să-l conving să investească în copywriting când nu-și permite. 

 

Mai degrabă folosesc acel timp mai productiv.  

 

Și caut un client care e dispus să plătească pentru texte de calitate, înțelege cât de mult contează un mesaj bun și nu vrea să se ocupe de copywriting. 

 

Dacă ți-a atras atenția newsletterul lui Seth Godin, îl poți citi aici integral. 

 

Zi faină în continuare! 🙂  

 

Elena 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *