Să-i zic… să nu-i zic?, mă întrebam în gând, ștergând, scriind și rescriind un mesaj către un client.
Cât lucram la un text pe acel proiect, mi-a venit random o idee pe care ar putea să o facă pentru proof. Dar în același timp, mi se părea… parcă prea simplistă… prea banală.
Cel mai probabil s-a gândit și el la asta și nu ar avea rost să-i spun.
Așa că am renunțat și mi-am văzut de treabă, finisând o pagină de vânzare.
După o oră, mintea încă îmi umbla la ideea respectivă , oricât de mult încercam să o ignor.
După 4 ore, când deja terminasem ce aveam de lucru, parcă ideea respectivă îmi striga mai tare în minte.
Nici nu știam ce să mai fac ca să mă axez pe altceva.
După 5 ore am cedat. Și i-am scris clientului despre ideea mea și ce am putea face pentru mai mult proof.
Răspunsul lui:
„Da, ne faci tu textul?”
Moral of the story:
Ceea ce pentru tine poate părea banal, s-ar putea să fie o idee faină pentru client.
Ceea ce ție ți se pare logic sau natural, pentru client s-ar putea să fie o noutate. Sau ceva ce nu a luat în calcul.
De asta nu strică să-i propui ideile tale. Mai ales când nu poți să ți le scoți din gând și te bântuie toată ziua.
În cel mai rău caz, refuză. Și e ok, nu e nimic nou că un client respinge ideile unui freelancer. Se întâmplă mai des să respingă decât să accepte.
În cel mai bun caz, acceptă. Și poți câștiga un material de lucru în plus, prelungind colaborarea.
În ambele cazuri, cel mai probabil va aprecia că ai căutat o soluție ce-l va ajuta.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă:
https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6
Elena
