Am găsit postarea asta într-o comunitate de pe Reddit:
„Editorii au schimbat titlurile și subtitlurile a două dintre textele de care sunt cel mai mândru, probabil pentru SEO. Titlurile de acum sunt generice și complet neinspirate, ceea ce mă îngrijorează că-mi va afecta imaginea de writer.
Nu se pot schimba titlurile. Așa că, dacă vreau să le folosesc ca exemple de texte, ar trebui să menționez că au fost modificate? Cred că sunt niște exemple grozave, dar aceste modificări chiar le afectează calitatea. […]”
Personal, eu aș menționa că au fost modificate fără să mă gândesc de două ori.
Și fără să simt nicio remușcare.
Am făcut asta destul de des prin 2022, când nu aveam atât de multe texte de inclus în portofoliu.
Când prezentam textele…
1. Puneam link spre Google Docs-ul în care am lucrat.
Era documentul original, unde nu putea interveni nimeni. Clienților le dădeam un duplicat în care puteau să lase comentarii sau să modifice direct textul dacă asta își doreau.
2. Sub Google Docs adăugam linkul spre site-ul unde a fost publicat.
Iar dacă clientul, managerul, soțul/soția, copilul sau altcineva din partea antreprenorului modifica ceva pe textul ce ajungea în website, menționam asta într-un scurt disclaimer de genul:
„În versiunea publicată, antreprenorul a decis să modifice X, Y, Z – modificări cu care am fost/nu am fost de acord, pentru că A, B, C.”
Eram sinceră.
Și în funcție de părerea mea despre modificări, aveam niște argumente în spate pe care potențialul client le putea vedea scrolând prin portofoliu, ca să-și facă o idee despre cum gândesc un mesaj.
Heck, am folosit disclaimere similare nu doar ca să previn potențialii clienți de modificările din textul final. Ci și ca să-i avertizez să nu judece textul de pe site din cauza designului dezastruos 😅
(și acum mă doare sufletul când îmi amintesc pagina de vânzare de care eram cea mai mândră în 2022, însă a fost măcelărită de un design mai dureros decât două cuțite în ochi)
Deci dacă te afli în situația asta, din partea mea poți folosi în portofoliu sau pitch-uri exemple de texte peste care a intervenit clientul.
Și e recomandat să precizezi că au avut loc modificări cu care ai fost sau nu de acord.
Ai puncte bonus dacă ai și varianta originală, ca leadul să compare ce ai scris tu și ce a ajuns în versiunea finală. În special dacă sugestia ta e mai bună decât modificarea.
Scopul tău de la un pitch sau portofoliu este să-i arăți antreprenorului cum scrii, cum lucrezi, cum gândești textele și cât de creativ/original ești TU.
Nu designerul care și-a bătut joc. Nici clientul pentru care ai făcut materialul respectiv.
Iar dacă munca lor îți afectează calitatea mesajelor, ai de pierdut dacă NU explici ce s-a întâmplat acolo.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă:
https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6
Elena
