Nu-mi plac cărțile de ficțiune cu prea multă descriere.
Îmi pierd răbdarea cu ele și, la un moment dat, sar peste pagini până când ajung la un dialog sau părți cu acțiune.
Îmi amintesc că era ceva trilogie foarte populară de ficțiune (nu mai știu titlul) pe care am început-o… și m-am oprit la jumătatea primei cărți. Simțeam că-mi explodează capul dacă mai citesc încă o dată despre cum arată frunzele și copacii.
Pur și simplu era prea mult pentru mine.
Însă, în copywriting am observat cât de utilă poate fi descrierea.
Mai ales dacă promovez produse care au un miros, un gust sau o senzație plăcută. Sau care pot stârni amintiri puternice pe care le pot descrie, ca avatarul să se transpună mai ușor în scenă.
De exemplu, am o pagină de vânzare axată pe amintiri nostalgice care, pe lângă că aduce rezultate bune clientului meu, a făcut câteva persoane să scrie brandului și să spună cât de mult s-au regăsit în text, retrăind momente din copilărie.
Cam atât de puternică poate fi descrierea.
Totodată, când o folosesc, am grijă să nu o abuzez. Pentru că nu vreau să fac un text cu 80% descriere și 20% promovare, beneficii, informații despre produs.
Ritmul ar fi prea lent.
Și aș risca să pierd oamenii, așa cum mă pierd pe mine textele prea încărcate de descriere.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă:
https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6
Elena
