Cum să fii un scriitor groaznic

Am găsit pe Reddit o postare, în care autorul enumera mai multe lucruri pe care un scriitor groaznic le face. 

 

Iar din toată lista afișată, am găsit câteva destul de frecvente și în cazul copywriterilor. 

 

(și nu vreau să aud că treaba unui copywriter este să vândă, nu să scrie ok. Atâta timp cât ai cuvântul „writer” în titlul jobului și folosești tastatura să scrii cuvinte pentru care ești plătit, înseamnă că ar trebui să scrii la un nivel decent) 

 

Care ar fi acelea: 

 

1. Exploatează adverbe și adjective. 

 

Recunosc că făceam asta în primul an de copy, fiindcă nu știam cum să comunic beneficiile în alt mod. Abia când am început să învăț mai multe informații despre ficțiune și show, not tell, am reparat acest aspect. 

 

De asta, n-aș zice neapărat că să folosești adjective/adverbe e o greșeală absolută.  

 

Ci mai degrabă că ești începător, ai alte lucruri mai importante de învățat și nu e o prioritate acum. 

 

După ce te obișnuiești cu domeniul, ai putea să cauți alte metode să comunici aceeași idee, fără să abuzezi expresii precum ”se așează frumos pe birou”, sau ”produsul e comod, ușor, practic”.  

 

2. Folosești cuvinte fancy ca să pari deștept. 

 

Oh boi, cu asta sunt 100% de acord.  

 

E o problemă pe care am văzut-o des la brandurile cu servicii/produse premium, care asociază greșit ideea de premium cu ”hai să folosim cuvinte pompoase, care nu spun nimic, nu le înțelege nimeni, dar așa pare high-ticket”. 

 

Deși greșeala poate apărea din inițiativa copywriterului, am observat-o mai des la client, el fiind chiar cel ce insistă în folosirea expresiilor de genul 😅 

 

Am avut un proiect, în care efectiv am primit instrucțiuni de la marketer (care le-a primit de la antreprenor) să includ apeluri la acțiune precum „Descoperă o nouă dimensiune a sănătății”, sau „Intră într-o lume unde tehnologia întâlnește rafinamentul”, pentru că „Te așteptăm la clinica noastră din orașul X” era prea agresiv. 

 

Deci n-aș arunca greșeala doar în cârca unui copywriter. 

 

3. Nu editează – primul draft e varianta finală. 

 

Și prin editat nu mă refer doar la formatare, sau corectarea greșelilor. 

 

Ci și la reformulări de propoziții, ca să fie mai clar mesajul, să sune mai ok și să nu fie prea multe repetiții. 

 

De un an am devenit mai obsedată de aspectul ăsta și de atunci e o etapă peste care nu sar. 

 

În schimb, la început nu era neapărat o prioritate. Nici nu știam detaliile la care sunt mai atentă acum. 

 

Așadar, dacă ar fi să iau fiecare greșeală pe care o face ”un scriitor groaznic”, cred că le-am bifat pe toate :)) 

 

Dar încerc cu fiecare text să le repar, ca să ajung la un nivel mai bun. Iar același lucru te încurajez și pe tine să faci. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *