Știrile de la ora 5: „Trei adulți plecați într-o drumeție în Munții Rodnei au fost prinși sărind gardurile a patru proprietăți private. De teamă că li se vor fura oile, un câine și un cioban au început să-i alerge cu ciomagul, însă aceștia au scăpat fugind printre copaci. Fețele lor au fost prinse pe camerele de supraveghere și vă vom arăta imediat imaginile. Dacă îi recunoașteți, vă rugăm să sunați la numărul afișat pe ecran pentru a ajuta autoritățile să-i găsească…”
Cel puțin cred că asta a fost la știri aseară. Nu le urmăresc.
Dar da, am sărit vreo patru garduri și am mers prin curțile oamenilor fără să ne asigurăm dacă au sau nu camere de filmat… pentru că fratele meu și Constantin au citit greșit de unde se începe hike-ul 😅
Iar după ce am urcat mai bine de 200 de metri de pantă abruptă, cu iarbă umedă și alunecoasă, am continuat să înaintăm pe drumul greșit, fiind prea dificil să coborâm și să o luăm de la capăt pe cărarea bună.
Sărind gard după gard, din fericire, am găsit în final traseul…
Asta după ce am fugit de un câine care își apăra teritoriul, am găsit niște oase roase de toată carnea și am auzit ceva ce semăna cu o pușcă.
Foarte mișto drumeția, recomand. A fost o experiență… unică, aș adăuga.
Am luat și o lecție utilă din toată experiența:
Un ghid într-un hike își merită toți banii. Te poate scuti de multe greșeli pe care le poți face de capul tău, cum ar fi cele de mai sus.
Și te scutește să descifrezi singur ce ai de făcut. Doar trebuie să-l urmezi și să te bucuri de călătorie.
Același lucru e valabil și pentru antreprenorii care lucrează cu freelanceri.
Freelancerul, dacă este un profesionist și face o treabă bună, le permite să facă orice altceva își doresc în afară de a gândi, a scrie texte sau a sta la laptop.
Le permite să se axeze pe alte părți din business care le plac mai mult.
Le permite să fie mai productivi, lansând mai multe produse.
Le permite să închidă laptopul și să facă ce-și doresc, profitând de mai mult timp liber.
Deși antreprenorii la început de drum nu gândesc așa fiindcă, de cele mai multe ori, nu își permit să delege și fie se ocupă ei, fie abuzează de GPT, cei care sunt în stadiul în care vor mai multă libertate sunt dispuși să plătească pentru a evita bătaia asta de cap…
Așa cum și eu cred că, în următorul hike cu fratele meu și Constantin, îmi voi dori un ghid care mă scutește de sărit garduri 😅
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, vezi aici mai multe detalii despre consultanța personalizată, sub formă scrisă:
https://forms.gle/1yoMiatP9xMX8KyY6
Elena
