Ce au în comun un actor din Harry Potter și freelancerii

Când eram în generală, am citit toate cărțile Harry Potter într-o vară. De mai multe ori. Și în engleză și în română. 

 

(bine, din cartea 3 ajunsesem să știu paragrafe pe de rost) 

 

În cărți este un personaj care încurcă elevii de la Hogwards, îi bagă în belele și face diferite faze amuzante. 

 

Personaj pe care voiau să-l introducă și în filme.  

 

Aveau un actor pentru personaj, script. Au filmat scenele. 

 

Iar la premierea primului film, actorul a descoperit că toate scenele sale au fost scoase.  

 

Cam nasol modul în care a aflat vestea 😅  

 

Te-ai aștepta măcar la un notice sau un mesaj din partea regizorilor în care să justifice decizia. Sau măcar să-i seteze așteptarea asta când vine la premiere. Dar din ce spune actorul, nu a știut nimic de dinainte. 

 

Dacă asta se întâmplă la clase înalte, nu-i de mirare că și în freelancing se întâmplă situații similare. 

 

Te auzi cu un client, discuți ce vrea să facă și bateți palma. Îi trimiți contractul și planul tarifar, iar el dispare.  

 

Ai ceva timp de când lucrezi cu un client, totul pare că merge bine și brusc tot amână să-ți dea de lucru. Treptat nu mai răspunde la mesaje și se cam înțelege că trebuie să-ți găsești alt client să-l înlocuiești. 

 

Am avut ambele cazuri.  

 

În primul an chiar mă deranja prima situație, mai ales dacă am și pierdut mult timp în call și în discuții. 

 

Acum? Încă mai am situații de genul, doar că: 

 

1. Nu-mi pierd timpul încercând să conving clientul să semneze contractul sau să-mi dea de lucru. 

 

Până nu devine client, nu are prioritate.  

 

Dacă găsesc alt client care se mișcă mai repede, trimite contractul și deja putem începe să lucrăm, nu-l refuz sau îl fac să aștepte pentru că Gigică zice de 3 săptămâni că vine cu ceva de lucru sau că-și face timp să semneze contractul.  

 

Prefer să lucrez pe proiecte puse pe treabă decât pe proiecte în care copy-ul nu e o prioritate și merge amânat. 

 

2. I take these as blessings, nu ca frustrări 

 

Mă bucur când apar semne de genul de la bun început. Știu la ce să mă aștept de la acel client și cât de sigur e să lucrez cu el. 

 

Dacă nu mai răspunde, sunt recunoscătoare că n-am început să lucrăm ca să trag de el 3 săptămâni să-mi plătească factura. 

 

Mă salvează de situații incomode, viitori nervi și timp pierdut încercând să mobilizez clientul. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *