Proiectele ”easy shot”

Aseară m-am uitat la The Nice Guys, o comedie cu 2 detectivi particulari. Și unul dintre ei e contactat de o femeie să o ajute cu o dispariția soțului.  

 

”Soțul meu a dispărut și sunt îngrijorată. Fred nu a mai dispărut niciodată atât de mult,” îi explică aceasta. 

 

Detectivul aruncă o privire prin cameră. Și observă o urnă de cenușă, cu numele Fred pe ea. Apoi o întreabă: 

 

”De cât timp a dispărut?” 

 

”De la înmormântare,” răspunde femeia. 

 

”Okay, pot începe acum cazul.” 

 

Practic detectivul a prins cel mai ușor caz posibil. L-a rezolvat dinainte să o anunțe că ia cazul 😅  

 

Genul ăsta de caz pentru detectivi e echivalent cu proiectele foarte ușoare de copy, cu care nu trebuie să-ți bați capul foarte mult.  

 

Proiectele acelea de scurtă durată, pe care știi că le rezolvi în câteva ore. Iar clientul îți face munca ușoară, oferindu-ți acces la toate informațiile de care ai nevoie.  

 

La început am avut multe proiecte așa, pentru că nu aveam experiență. Și mă mulțumeam cu orice proiect prindeam ca să practic.  

 

Apoi am mers către proiecte mai mari, care aveau nevoie recurent de copy. Și când prindeam o perioadă mai liberă, mai luam câte un proiect ”easy shot” pe lângă. 

 

Asta pentru un motiv anume: mă ajută să ies din monotonie. 

 

De obicei iau proiecte de genul din alte nișe față de ce lucrez în mod normal. Și le iau doar pe bază de recomandare. 

 

De exemplu, am avut un proiect scurt pentru un sales page pentru ornamente de nuntă sustenabile. Altul cu organizări de evenimente. Apoi o platformă pentru afiliați, influenceri și afaceri etc. 

 

Nișe din care nu știu mare lucru, ca să pot face research de la zero. Să aflu lucruri noi și să ies puțin din rutină. 

 

Proiectele pe care vreau să lucrez long term le aleg după complexitate. Îmi plac proiectele unde pot face campanii mai mari și pot testa constant idei noi. Și prefer să fie domenii pe care le stăpânesc, mă interesează, sau am o pasiune pentru ele. 

 

Proiectele scurte și mai ușoare le aleg ca să ies din monotonie. De preferat să fie dintr-o nișă în care nu am mai lucrat până acum. Și să nu-mi ia mai mult de câteva ore să le închei. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *