Nu mai e ca la-nceput 🤷

Well, oficial am început a doua jumătate din provocare 🍻  

 

Ieri a fost emailul 50. Și astăzi mi-am finisat documentul cu concluziile trase până acum. 

 

Iar una dintre principalele concluzii trase după 50 de zile este că NU mai e ca la început. 

 

Nu spun asta ca pe ceva rău – din contră. 

 

Când încerci ceva nou, cum ar fi să înveți un domeniu nou, un sport, sau ceva artistic, începuturile sunt ușoare. Pentru că ești mega entuziasmat să faci asta. 

 

Entuziasmul de început te împinge de la spate să faci X și Y. 

 

Doar că entuziasmul de început nu ține toată viața. Ține până când intervine rutina.  

 

Ca într-o relație. Totul e frumos la început, până când intervine rutina și te obișnuiești cu persoana de lângă tine. 

 

Ca atunci când începi să mergi la sală. Prima săptămână totul e roz și frumos, iar treptat găsești scuze să dai skip la sală că nu mai vrei să faci aceleași exerciții. 

 

Ca atunci când vrei să scrii o carte. E super fain la început când înveți structura unei cărți, dar când efectiv te pui 2 luni la laptop și scrii 1-2 ore zilnic la cartea ta… nu mai e așa frumos.  

 

Pentru unii rutina e ceva plictisitor și vor să renunțe în secunda în care simt puțină monotonie. Se duc către următoarea chestie nouă care îi entuziasmează și abandonează tot progresul făcut pe lucrul pe care se axau inițial. 

 

Pentru alții, rutina înseamnă disciplină și motivație să vezi cât de departe poți merge ca să-ți atingi obiectivul. 

 

De asta nu e ceva rău că nu mai e ca la început.  

 

Hype-ul de început nu e un indicator că te vei ține de treabă. 

 

Dacă se instalează rutina și tot continui să faci ce ți-ai propus, abia atunci știi că te vei ține de treabă.  

 

Asta e una dintre concluzii – în documentul de mai jos găsești încă 4: 

 

https://docs.google.com/document/d/1j6yu3yYnOSRdkbvwp6um5REx6rFyt24QjBdVtjDbMVA/edit?usp=sharing  

 

Elena Petriuc 

 

P.S. Asta e ziua 51 din provocarea de 100 de zile în care scriu emailuri derivate din cuvinte și expresii random. Expresia de azi a fost: nu mai e ca la început 

 

Dacă participi și tu în provocare și vrei să folosești ”nu mai e ca la început” într-un text cu un insight interesant, let me know cum ți s-a părut și cum a ieșit textul. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *