Mică reușită pentru cineva care se chinuie să refuze

Ieri m-a contactat cineva venit din recomandare, ca să-l ajut cu partea de copy.  

 

În mesaj m-a întrebat dacă pot să am un call cu el ziua următoare. 

 

După ce m-am uitat în calendar și din ce știam, săptămâna asta e full până duminică inclusiv.  

 

Așa că i-am propus să lăsăm pe luni. 

 

Următorul mesaj al lui a fost: Aș aprecia nespus dacă ne-am putea auzi în această săptămână preț de 15 minute, of course, doar dacă va fi posibilă această disponibilitate din partea ta, ținând cont de agenda pe care o ai. 

 

And man, it was soooo tempting to say ”Okay”… 

 

Mă mâncau degetele pe tastatură. Că 15 minute nu e așa mult. E un timp rezonabil.  

 

Oricine poate scoate 15 minute libere într-o zi, no? 

 

Dar am refuzat.  

 

De ce? 

 

Ar fi primul call cu acel potențial client. Clar nu o să dureze 15 minute.  

 

Mai ales că în acel call discutăm despre ce are nevoie, în ce direcție să mergem, mai vreau să fac și un research înainte ca să văd cum stau lucrurile.  

 

Alea 15 minute ar fi însemnat mult mai mult, cu tot cu pregătirea de dinainte și discuții.  

 

Bineînțeles că nu i-am zis nu și i-am închis WhatsApp-ul în față.  

 

În schimb, i-am oferit o alternativă, care să meargă pentru ambele părți, ca să simtă clientul că începem treaba.  

 

I-am explicat că îi trimit un brief cu întrebări. Îi fac o listă cu materialele de care am nevoie.  

 

Până luni are timp să le pregătească. Iar în call trecem prin tot și stabilim lucrurile organizatorice.  

 

Așa nu-mi mai încarc săptămâna cu ceva neplanificat de dinainte.  

 

Am timp să mă familiarizez puțin cu proiectul până în call, ca să știu despre ce vorbim.  

 

Iar clientul vede că începem treaba. Își face partea până ne auzim în call. Call-ul va decurge mult mai eficient, pentru că avem deja lucrurile pregătite.  

 

So it’s a win-win de ambele cazuri.  

 

Chestia asta am învățat-o de la Dan Kennedy din No BS Time Management. Pentru că aveam problema asta (și încă nu e rezolvată pe deplin), să refuz când cineva vine cu cereri rezonabile de calls spontane. Atât de rezonabile că te simți aiurea că vrei să refuzi. 

 

Însă foarte rar acele call-uri spontane chiar vor dura cât menționează inițial.  

 

Inclusiv la consultanță am abordat aceeași metodă.  

 

Tu completezi un formular. Îmi spui ce am nevoie să știu despre proiectul tău. Apoi continui eu research-ul individual. Iar la consultanță vorbim la obiect de ce te interesează, nu pierdem timp cu detalii irelevante. 

 

Dacă vrei să aplici, aici e link-ul: https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *