Lovitura de ego care m-am ajutat să devin mai empatică

În multe domenii noi pe care le-am încercat, în majoritatea cazurilor am fost un fast learner.  

 

Am învățat destul de repede copywriting. 

 

La fel și să scriu ficțiune și să fac email marketing. 

 

Însă este un domeniu în care m-am mișcat extrem de greu. Și fiecare oră de practică o uram din tot sufletul. 

 

Cursul de înot.  

 

Puțin context: înainte să învăț să înot, mă lua panica dacă intram în piscină și apa ajungea la nivelul umerilor.  

 

Când prietenii sugerau vara să mergem la piscină, era mai mult o amenințare decât o invitație la ceva relaxant. 

 

Prima oră de înot cu instructor a fost groaznică.  

 

În vestiar mă uitam la pielea zbârcită de pe degete și mă întrebam de ce naiba am făcut asta.  

 

Încă simțeam apa cu clor în nas. Uram să mă bag cu capul în apă. Nu înțelegeam cum să expiri sub apă.  

 

Chiar dacă aveam ochelari de protecție, îmi era prea frică să deschid ochii. 

 

Mă durea fiecare mușchi, deși n-am făcut mare lucru. Și voiam să dispar cât mai repede din sala aia. 

 

Mi-a lovit puțin (fiiine, mai mult) ego-ul știind că eu de obicei prind repede lucrurile noi. Și acum sunt printre cei mai înceți de la orele de înot. 

 

A doua ședință nu a fost mai bună.  

 

Nici a treia. Nici a patra. 

 

Deja mă împăcam cu ideea că nu e pentru mine.  

 

Pe la a șasea ședință, instructorul ne-a pus să înotăm fără accesorii ajutătoare.  

 

Când a zis asta, mă uitam la el sperând că e o glumă proastă. 

 

Eu abia mă descurc cu accesorii ajutătoare și vrei să renunț la ele?!  

 

Văzând că instructorul nu glumește și, după o luptă interioară între vocea care spune ”ieși naibii din apă” și alta ”fork it, ce se poate întâmpla” 

 

A doua voce a câștigat. Și am încercat să înot fără accesorii. 

 

Ce m-a surprins a fost că a fost mult mai ușor decât mă așteptam.  

 

Ok, n-am reușit să fac un bazin întreg și m-am oprit de câteva ori.  

 

Dar acela a fost primul moment în care vocea speriată din mintea mea a tăcut and I actually enjoyed it.  

 

După aceea, lucrurile au devenit mai ușoare.  

 

Mișcările deveneau mai naturale și mai puțin gândite ca la început. 

 

Moral of the story: 

 

Doar pentru că ești mai încet într-un domeniu, nu înseamnă că nu e de tine.  

 

Da, sunt 100% sigură că nu o să ajung înotătoare de performanță 😂  

 

Nu am așa multă încredere în abilitățile mele ca să înot în zone unde nu pot să ating fundul bazinului. 

 

Dar știu suficient încât să-mi placă să stau în piscină și să mă deplasez ici-colo, fără să mă lovească vreun atac de panică.  

 

M-am împăcat cu ideea că în unele domenii e ok să avansez mai greu. 

 

Experiența asta m-a ajutat să empatizez mai mult cu persoanele care învață într-un ritm mai încet din diverse motive.  

 

Le înțeleg mai bine eforturile, stresul și frustrările pe care le au și îi apreciez că, deși le este mai greu, continuă să facă asta. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

 

P.S. Asta e ziua 96 din provocarea de 100 de zile în care scriu emailuri derivate din cuvinte și expresii random. Expresia de azi a fost: piele zbârcită 

 

Dacă participi și tu în provocare și vrei să folosești „piele zbârcită” într-un text cu un insight interesant, let me know cum ți s-a părut și cum a ieșit textul. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *