Hoțul care a intrat pe geam și a rămas în casă

În 2019 am stat pentru prima dată în chirie, cu 2 prietene apropiate din liceu. Și atunci am descoperit principalul beneficiu pe care ți-l oferă un apartament la parter. 

 

Stăteam în bucătărie să-mi beau cafeaua. Una din prietene și-a scos niște pizza să mănânce, doar că s-a luat cu altele și a lăsat-o pe masă.  

 

Cât mă uitam pe geam, gândindu-mă la orarul de la facultate, brusc pe pervazul de afară apare o pisică albă, cu pete negre și portocalii.  

 

Și ca orice om normal, bineînțeles că primul instinct a fost să deschid geamul să las pisica înăuntrul apartamentului (which I actually did). 

 

Când a intrat în casă, s-a pus pe scaunul din bucătărie. Torcea așa tare și se dădea pe lângă mine, în timp ce o mângâiam. 

 

Awww, ce drăgăstoasă e. Sper că o… 

 

Nici nu mi-am terminat gândul, când pisica a sărit direct pe masă. A înșfăcat o felie de pizza și a zbughit-o pe geam. Toate astea în mai puțin de 3 secunde. 

 

Și am rămas holbându-mă la masă, încercând să înțeleg cum a reușit să mă păcălească așa ușor 😅  

 

Câteva săptămâni mai târziu, pisica a apărut iar pe pervaz. Și am lăsat-o înăuntru, de data asta înarmată cu mâncare de pisici pentru ea. 

 

Continua să vină cam o dată pe săptămână. 

 

Apoi zilnic. 

 

Până a ajuns să locuiască cu noi și să doarmă pe toate lucrurile noastre. Ai aici o poză cu ea. 

 

Mi-am petrecut și revelionul din 2019 cu ea, stând singură în casă și învățând pentru sesiune (yeah, nu a fost cel mai fain revelion după cum îți poți imagina). 

 

Ieri mi-a apărut poza asta de la Google Photos și mi-a amintit de acel revelion.  

 

Poza m-a făcut să mă simt recunoscătoare că acum nu mai trebuie să-mi petrec revelionul și sărbătorile făcând altceva decât să fiu prezentă cu oamenii dragi. 

 

Nu zic că pisica nu a fost o companie plăcută :))  

 

Dar mi-ar fi plăcut să-mi pot organiza prioritățile mai bine în funcție de ce-mi doresc, nu în funcție de volumul de învățat de la facultate. 

 

Pe atunci nu mă deranja asta atât de tare. Sau cel puțin asta îmi spuneam.  

 

Astăzi, în niciun caz nu aș vrea să mai repet scenariul. 

 

În schimb, acele experiențe m-au făcut să fiu mai recunoscătoare pentru posibilitățile și libertatea pe care le am acum. 

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *