Ieri am avut un call cu un potențial client pentru un proiect nou, în care vreau să mă implic după ce-mi mai eliberez calendarul.
Înainte de call, am făcut ceva research să văd ce texte au acum pe website și ce newslettere am primit până acum de la ei.
Și totuși… nu mi-am dat seama care-i baiul.
Așa că am decis în call să întreb direct cu ce problemă se confruntă și ce nemulțumiri au.
Răspunsul potențialului client a sunat așa:
„Principala nemulțumire e că eu scriu emailurile și nu sunt copywriter și nici timp nu am. Am lucrat cu un copywriter vreo 4-5 ani. Ne-am înțeles bine cu ea. Problemele erau că nu prindea vocea și nu reacționa bine la feedback, sau când îi sugeram să analizăm de ce emailurile scrise de mine merg mai bine decât cele scrise de ea.”
Când am aflat că potențialul client scria emailurile, am rămas plăcut surprinsă.
Pentru că, din ce am citit, se vedea că limbajul era ”uman”. Chiar avea elemente ale vocii autorului, pe care le-am observat în research.
La faza cu analiza, i-am cerut să-mi trimită zilele următoare câteva exemple de emailuri să văd cât de mare e diferența în abordare.
Și nu doar ca text, ci să-mi spună și care e structura de funnel și ce emailuri erau.
Pentru că, în funcție de ordinea în funnel, poți să-ți dai seama dacă problema chiar e la copy. Sau emailurile bune au fost trimise în momente oportune.
De exemplu:
Dacă punem sub microscop un funnel de emailuri, în marea majoritatea cazurilor, primul email și ultimul au cele mai multe rezultate.
Și e logic să fie așa: primul email anunță ceva nou și de interes pentru audiență, iar ultimul e scarcity bine fondat.
Inclusiv la un funnel pe care l-am făcut recent, am testat un email trimis cu o oră înainte să se termine oferta și a dublat numărul de vânzări obținut până atunci (I am still shocked with this).
Cât de bun a fost emailul dpdv copy? A fost cel mai SIMPLU din tot funnelul.
Mesajul era că într-o oră expiră oferta și recap în ce constă. Nici 10 minute nu mi-a luat să-l scriu și să-l programez.
De aceea, când cineva îmi spune că emailul X a mers mai bine decât Y, înainte de toate mă interesează când a fost trimis și în ce context.
Dacă emailul X a fost trimis primul sau ultimul, e normal să meargă mai bine în majoritatea cazurilor.
Deci comparația dintre X și Y nu e neapărat relevantă dacă vorbim de rezultate.
Că ai observat că X a fost mai caracteristic brandului decât Y, atunci asta e altă discuție bine de purtat cu copywriterul, ca să înțeleagă că mai are de lucru la vocea brandului.
Dar dacă X și Y au fost trimise în mijlocul funnelului și e o diferență uriașă între ele, e de cercetat acolo în primul rând tehnic (chiar și cele mai bune platforme de email marketing mai dau rateuri), apoi la nivel de copy și limbaj.
Data viitoare când un client îți cere să analizați ce emailuri au mers bine și ce nu, keep this in mind.
O privire de ansamblu mai mare asupra strategiei de comunicare te poate ajuta când vine vorba de analiza rezultatelor.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici:
https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta
Elena Petriuc
P.S. Asta e ziua 62 din provocarea de 100 de zile în care scriu emailuri derivate din cuvinte și expresii random. Expresia de azi a fost: sub microscop
Dacă participi și tu în provocare și vrei să folosești ”sub microscop” într-un text cu un insight interesant, let me know cum ți s-a părut și cum a ieșit textul.