”Okay, în jumătate de oră pleacă trenul, hai să băgăm pisicile în cuști,” îi zic lui Constantin, căutând grilajul metalic pentru cușca lui Beans.
Constantin ia ghiozdanul de transport al lui Snickers și îl aduce în sufragerie. Imediat când îl lasă pe podea, ea deja se duce la ghiozdan.
Dar Beans… well… lui nu-i prea place să călătorească.
De îndată ce vede ghiozdanul, instant fuge în lada canapelei (are un loc prin care încă mă miră că încape ca să intre în canapea să se ascundă).
”Hai, Beans, n-ai de ales,” râde Constantin, ducându-se la canapea.
O deschide și fix în colțul cel mai depărtat văd o coadă neagră, care se zbate nervoasă.
”Țin eu canapeaua, tu te întinzi după el,” îi zic. Prind canapeaua, iar Constantin se întinde cu ambele brațe să-l prindă. După câteva tentative eșuate, scoate din canapea un motan dolofan, cu nasul roz și pupilele uriașe, uitându-se la mine ca și cum ar implora milă.
Not a chance, călătoria asta nu e discutabilă. Prefer să-i știu pe amândoi cu părinții mei cât suntem în Cluj, decât să-i las singuri 4 zile.
Închid canapeaua și mă duc rapid către cușcă. O țin pe loc cât Constantin încearcă să-l bage în cușcă, dar tot o împinge cu picioarele din față și nu vrea să intre.
”Haide Binu, nu mergem la veterinar,” îi zic, prinzându-l de picioare ca să nu mai împingă cușca.
Se zbate cu forță și scapă din brațe, dând să fugă înapoi în canapea. Dar Constantin îl prinde fix înainte să ajungă aproape de ascunzătoare.
Aduc cușca mai aproape și o întorc pe verticală.
”Hai că țin cușca așa și îi dăm drumul de sus.”
După 10 minute de fugă prin casă, a funcționat.
Ce-i drept Beans nu a avut dintotdeauna teamă de cușcă. Chiar îi plăcea să stea acolo și intra de bună voie.
După o vizită eșuată la veterinar în care i-a făcut niște analize (și din ce am înțeles things got a bit bloody there)… de atunci asociază cușca cu veterinarul. Iar când vede cușca, instant sufrageria se transformă într-un câmp de luptă.
But can’t blame him, experiența aceea nasoală și-a lăsat puțin amprenta pe el.
Cam așa e și cu clienții tăi.
Dacă au avut experiențe nasoale cu freelancerii dinainte, e mai dificil să lucrezi cu el până îi câștigi încredere.
La început apare tendința să controleze fiecare mișcare. Vrea să verifice absolut fiecare text pe care îl scrii. Nu poți face prea multe fără o aprobare înainte. Pune la încercare textul și deciziile luate și trebuie să explici fiecare paragraf scris și de ce ai ales să faci asta.
E normal și de înțeles.
Acum depinde dacă faza asta se întâmplă chiar și după 6 luni de lucrat împreună sau nu.
Dacă și după mai mult timp de lucrat împreună încă se bagă clientul peste tine și vrea să aprobe fiecare virgulă, depinde de tine dacă ești ok să lucrezi așa sau nu.
Oricât de ”rănit” ești de experiențele trecute cu alți colaboratori, să vrei să controlezi fiecare mișcare mai mult încurcă persoana cu care lucrezi.
Plus că… apelezi la cineva ca să te ajute să obții rezultate mai bune și să scapi de niște sarcini din calendar. Nu să-i dictezi și să-i sufli în ceafă cum să facă.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici:
https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta
Elena Petriuc