Cum abordezi un text pe care ți-e frică să-l scrii

„Chiar o să citești toată cartea aia?” m-a întrebat Constantin, intrând în bucătărie. 

 

Stăteam pe scaun și răsfoiam o carte de 578 de pagini A4, cu scris foarte mic, care de fapt era o serie întreagă de 8 cărți fantasy, unite într-una. 

 

„Da, e foarte mișto povestea. M-a prins de la primele rânduri.” 

 

„Bine, dar… damn, mă descurajează doar să mă uit la ea, apăi s-o citesc…” 

 

Recunosc că și pe mine m-a descurajat puțin când am comandat-o de pe Amazon, însă n-a zis nimeni că trebuie s-o citesc într-o zi. 

 

Într-o săptămână. 

 

Sau într-o lună, două, zece. 

 

O parcurg pagină cu pagină, zi de zi, cât îmi permite timpul. Iar așa cam orice chestie descurajatoare devine mai doable, inclusiv în copy. 

 

Când mai vorbeam cu alți copywriteri, auzeam că o parte erau descurajați de textele long-form tip pagini de vânzare, emailuri de vânzare de 1.500-2.000 cuvinte, scripturi de VSL-uri etc. 

 

Pot fi intimidante, mai ales dacă nu le-ai făcut niciodată. 

 

Însă… nimeni nu te pune să le scrii pe loc (decât dacă ai un client care nu s-a organizat și te anunță peste noapte că vrea asta de la tine – caz în care înțeleg de ce ai fugi de taskurile astea). 

 

Personal, nici nu recomand asta pentru că durează să găsești ideile potrivite pentru astfel de mesaje. 

 

Excepție dacă cunoști foarte bine și de mult timp proiectul/produsul – acolo se poate. 

 

În mod normal, ajută să lucrezi mai multe zile la genul ăsta de materiale, să începi proiectul cu ideea că va dura mai mult ca altele, iar așa devine mult mai doable decât dacă îți impui să-l faci pe loc. 

 

O iei pas cu pas. 

 

Faci un research, aduni idei. Le împarți pe secțiuni, apoi te apuci de scris rând cu rând. 

 

Și, treptat procesul devine mai ușor. 

 

Poate textele lungi par mai intimidante dacă te uiți din exterior, dar avantajul e că clienții ok NU se așteaptă să le faci în câteva ore de îndată ce ți-au cerut… așa cum se mai întâmplă cu alte materiale mai scurte. 

 

Și nici tu n-ar trebui să ai așteptarea să pocnești din degete și să apară textul, fiindcă e nerealist. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy, email marketing sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *