Cum a câștigat o prietenă un apartament de închiriat, deși părea că n-are șanse

De îndată ce am ieșit cu o prietenă în oraș și am văzut zâmbetul ei larg de pe față, presimțeam că are o poveste bună de zis.  

 

Și am avut dreptate:  

 

”Am convins o familie să-l ia pe fratele meu în chirie, deși nu voiau sub nicio formă să accepte băieți și mai erau încă vreo 5-6 oameni care voiau să-l închirieze!” 

 

Imediat mi-a trezit interesul.  

 

Mai ales că ea n-are tangențe cu vânzările, marketingul sau alte lucruri de genul. Dar, dacă ce a făcut pare că a mers bine, înseamnă că pot fi niște idei utile și în copywriting. 

 

Long story short, fratele ei a rămas fără chiria anterioară peste noapte și avea nevoie urgent de un loc în care să stea. 

 

Așa că a rugat-o pe prietena mea să-l ajute. 

 

Ea a căutat câteva ore online, până când a găsit un apartament relativ nou, aproape de centru și la un preț extrem de bun, luând în calcul că în Iași rar mai găsești chirii din astea sub 350 de euro. 

 

A sunat să întrebe dacă mai e valabil.  

 

Doamna care i-a răspuns a spus că da, însă deja sunt vreo 5-6 alte persoane care vin să-l vadă, trimiși de la agenția cu care au colaborat. 

 

Totuși ea s-a dus acolo. 

 

A dat mâna cu proprietarii, a văzut apartamentul și cam în 2 ore a semnat contractul de închiriere. Iar proprietarii au anulat celelalte vizite. 

 

Ce s-a întâmplat în acele 2 ore? 

 

1. Prietena mea s-a împrietenit cu proprietarii. 

 

Și ea și doamna au descoperit că aveau ceva în comun: amândouă au salvat câte o pisică de pe stradă. 

 

Și de acolo au început să vorbească. S-au cunoscut mai bine, au văzut că sunt pe aceeași lungime de undă și prietenei mele îi plăceau așa mult proprietarii încât îi venea ei să se mute acolo. 

 

Nu s-a prefăcut interesată și nici n-a stat acolo pentru un small talk de pierdut timpul. 

 

Pur și simplu au vorbit ca de la om la om – de întâmplări, povești cu animalele de companie și inclusiv de ce proprietarii nu voiau să accepte băieți. 

 

Which brings us to al doilea lucru pe care l-a făcut, dar la care a contribuit și primul… 

 

2. Le-a câștigat încrederea. 

 

Proprietarii dinainte au avut niște experiențe neplăcute cu alți chiriași băieți care au stat acolo și n-au avut deloc grijă de apartament. 

 

De aici și obiecția lor. 

 

Iar ea încerca să închirieze apartamentul în numele fratelui ei. 

 

Din faptul că le-a câștigat încrederea în primă fază și au ajuns să discute fel de fel de lucruri, ea a putut să-i facă o reclamă bună și de încredere fratelui ei – că a mai stat în chirii, e o persoană liniștită și nu și-a bătut joc de niciun apartament până acum. 

 

A garantat pentru el că va avea grijă.  

 

În plus, le-a promis proprietarilor că, în caz că se va întâmpla ceva, ea va răspunde, se va ocupa și va plăti pentru daune.  

 

O simplă interacțiune de 2 ore nu doar că a ajutat-o să găsească rapid un apartament foarte bun ca preț și zonă, solicitat de alte persoane, dar inițial părea că n-are nicio șansă din cauză că proprietarii au avut experiențe neplăcute cu alți chiriași. 

 

De asta îmi vine să dau ochii peste cap de fiecare dată când văd nu știu ce hack-uri și ”strategii de vânzări” complicate, ce pot funcționa short term, dar de fapt răspunsul poate fi mult mai simplu: 

 

1. Încearcă să-ți cunoști avatarul. 

 

2. Vezi ce aveți în comun și începe discuția de acolo. 

 

3. Câștigă-i încrederea. 

 

4. Și cum spunea un personaj cu o replică tare mișto din Black Mirror: „Speak like a fucking human being!” 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *