This is so damn boring…
Îmi tot ziceam cu fiecare rând pe care-l citeam în plus din niște emailuri scrise de altă persoană (mă rog, luate cu copy-paste din ChatGPT și introduse într-un Google Docs; cel puțin după limbaj sunt dispusă să pariez pe asta).
Erau vreo 7 emailuri de vânzare.
Pe lângă că lungea niște idei inutil, după o oră chinuită de citit, eu nu puteam să-ți zic nici măcar o idee interesantă cu care am rămas din toate textele.
Nici măcar una.
Și-mi place să cred că n-am probleme cu focusul.
Chiar dacă e vorba de emailuri de vânzare, asta nu înseamnă că 7 emailuri spui de 20 de ori un CTA, reamintești un deadline și enumeri tot ce vinzi acolo.
Include și o idee interesantă, sau un unghi memorabil. Ăsta e un minim necesar pe care mi-l doresc de la orice text citit.
Pe asta se bazează și ”sistemul meu de notare” al emailurilor.
Acum câteva zile am zis că folosesc un sistem de notare pentru emailurile mele. Așa îmi e mai simplu să decid cât de mult merită timpul omului ce primește în conținut.
Și evit să trimit ceva de umplutură.
There you go:
Nota 7: emailul are minim o idee interesantă cu care pleacă cititorul.
De asta zic că 7 chiar e notă bună. Pentru că, dacă ar fi să iau mai multe emailuri din inbox, lejer aș găsi câteva care nu respectă condiția asta.
+ emailurile menționate în povestea de mai sus.
Nota 8: emailul are minim o idee interesantă + execuție bună/unghi fain, care transmite diferite emoții.
Aici de obicei includ emailurile bazate pe storytelling, ironice, sau bazate pe alte emoții.
Nota 9: toate condițiile de la nota 8 + un mod mai diferit de a exprima o idee.
De obicei aici sunt emailurile care combină și ficțiunea (cum e secvența cu Apocalipsa Zombie, sau saga cu Bob Copywriterul)
Așa clasific eu emailurile. Nu înseamnă că e ”clasament universal, valabil pentru toată lumea”.
Dar pe mine mă ajută ca, în zilele mai aglomerate, să țintesc măcar pentru un 7. Să știu că în orice text este măcar o idee ce merită 5 minute.
Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici:
https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta
Elena Petriuc