Cei mai dificili clienți de câștigat

Eram în mașină cu Constantin și agentul imobiliar, care ne-a vândut apartamentul unde urmează să ne mutăm, și mergeam să-l revedem împreună cu vânzătorul. 

 

”Să știți că ați făcut o alegere foarte bună,” a zis agentul, cât așteptam în trafic. 

 

Acum vrea să confirme decizia, să nu apară buyer remorse sau să ne răzgândim pe ultima sută de metri, mi-am zis în minte. Ar fi fost culmea să spună exact opusul :)) 

 

”De ce ziceți asta?” a întrebat Constantin. 

 

”Și eu, și colegul meu locuim tot acolo. Când e vorba de cumpărat apartamente, n-o să găsești clienți mai dificili ca agenții imobiliari. Vor să știe absolut orice detaliu despre teren, clădire, dezvoltator, cum s-a dezvoltat zona în ultimii ani,” a răspuns, apoi a început să chicotească și a continuat:  

 

”Plus că urmează să fim vecini! Nu vreau să mă întâlnesc cu voi pe stradă și să mă luați la rost că ‘vai, dar cum ai putut să ne vinzi așa ceva?!’” 

 

Agentul a punctat o idee foarte faină: 

 

Cele mai grele vânzări se fac către persoanele din același domeniu, sau care îl cunosc destul de bine.  

 

E nevoie de mai mult efort să le vinzi, dar pot fi clienți mai calitativi. 

 

Încearcă să vinzi unui copywriter așa cum ai face-o către altă persoană fără tangențe cu marketingul.  

 

De cele mai multe ori îți va cere mai multe dovezi, are mai multe obiecții, are nevoie de mai mult timp să decidă și probabil pune la îndoială reducerile tale, dacă vede că vii zilnic cu una nouă. 

 

Sau încearcă să-ți vinzi serviciile de copywriting către un antreprenor care s-a ocupat de asta în afacere până acum, știe cu ce se mănâncă și scrie bine. 

 

Poate fi mai greu să câștigi colaborarea – clientul ar putea să se uite la detalii în textele tale la care nici nu te-ai fi gândit. 

 

Dar zic din proprie experiență că, de cele mai multe ori, sunt clienți cu care ai vrea să lucrezi long-term. 

 

Așa că depinde cât efort ești dispus să depui ca să iei acel client.  

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *