Cea mai simplă metodă să găsești o idee bună

În cartea Marvel The Untold Story vorbește la un moment dat de metoda prin care lansau comics și cum își dădeau seama dacă merg în direcția bună. Sau omoară povestea și merg pe ceva nou. 

 

Te avertizez că metoda nu e cine știe ce. Probabil o să-ți dai ochii peste cap când auzi despre ce e vorba, pentru că e super simplă. 

 

Și totuși ai fi surprins cât de multă reticență e la ea. 

 

Ready? 

 

Abordarea lor se baza pe principiul: throw it at the wall and see what sticks.  

 

Practic arunci în piață toate ideile care îți vin și cea care merge cel mai bine câștigă. 

 

Deși metoda e super simplă, de multe ori apare ceva respingere la a testa idei noi.  


Atât de la client, cât și chiar de la copywriter. 
 

 

Inclusiv eu, recunosc că am fost super reticentă să încerc o idee la un client. Dar până la urmă am testat-o și a mers. A rămas în planul de comunicare. 

 

Și am lucrat cu clienți super reticenți la idei noi. Deși ăsta era principalul motiv pentru care m-au contactat: voiau o abordare nouă.  

 

Însă dorința de a încerca ceva nou persista până în punctul în care e gata să apese send 😅  

 

E normal să ai dubii la ceva nou, dacă până acum te-ai obișnuit cu un stil anume.  

 

De asta, când vine vorba de testat lucruri noi, fie că tu sau clientul vreți asta, n-aș merge pe schimbări mega radicale.  

 

1, sunt șanse mari ca clientul să se răzgândească pe ultima sută de metri și să nu folosească textul. 

 

2, dacă e o schimbare de 180 de grade, cam bagi în ceață oamenii din lista ta. 

 

De exemplu: 

 

Dacă clientul merge în general pe abordări mai pozitive, nu bag direct un email în care țipă la om (based on a true story, am văzut asta la un sender și m-am uitat de mai multe ori să mă asigur că e aceeași persoană). 

 

În schimb, să spunem că acel client vrea să meargă pe o abordare mai axată pe durere, fără să bage cuțite în oameni. 

 

I-aș sugera ceva axat pe storytelling. Am făcut asta la un client, care nu suportă abordările dure în copy. El a fost mulțumit de ce a ieșit, iar lista a reacționat bine. 

 

Deci dacă vrei să găsești idei noi, cel mai simplu să-ți dai seama dacă merge sau nu, arunc-o în piață și vezi ce se întâmplă.  

 

Doar nu arunca 100 de idei noi, total diferite deodată, pentru că bagi în ceață omul. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor pe partea de copy ca să rezolvi anumite probleme de pe proiectul tău, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *