3 proiecte spre care să te orientezi, 1 de evitat

Cât citeam biografia lui Steve Jobs, îmi lăsam niște semne la anumite pagini ca să revin la ele. 

 

Unele idei de acolo voiam să le citesc din nou și să le notez. 

 

Altele le-am păstrat pentru emailuri pe 2 proiecte în care lucrez. 

 

Și, în timp ce parcurgeam cartea, mi-am dat seama cât de simplu e să vii cu idei de texte dacă îți place subiectul și citești/parcurgi materiale din nișă chiar și în timpul liber. 

 

Munca ta devine mult mai ușoară. 

 

De asta, personal consider că e important ca, atunci când iei un proiect, să fii cât de cât interesat de topicurile pe care le vei discuta. 

 

1. E un avantaj uriaș dacă îți place domeniul. 

 

De exemplu, dacă lucrez cu un client din nișă medicală, marketing sau fitness, cea mai faină parte din zi va fi când scriu pentru acel proiect. 

 

2. E un avantaj dacă ești curios despre acel domeniu. 

 

Nu ești fanul nr. 1 al nișei.  

 

Dar măcar ești curios să afli câte ceva despre topic, poate pentru cultură generală, îți dorești să-l înțelegi mai bine, sau pur și simplu să ieși din rutină să descoperi ceva nou. 

 

3. Ajută dacă îți place clientul, activitatea sau misiunea lui cu acel produs. 

 

Nu ești mare fan al domeniului, dar îți place ce vrea să facă, iar asta te alimentează cu energie să scrii. 

 

4. E….. foarte complicat să faci texte despre domenii care nu te atrag. 

 

Nu o să ai cel mai mare chef să lucrezi pe acel proiect.  

 

Și, de obicei, se vede și în modul în care scrii. 

 

De exemplu, recent am avut de modificat o pagină de vânzare în care se vedea unde a intervenit clientul pe text și își promova produsul, și unde a scris copywriterul dinainte, care părea că acea nișă nu e domeniul său preferat. 

 

Uneori, copywritingul poate fi greu chiar și în domenii care ne plac.  

 

Nu-ți complica viața lucrând pe proiecte care nu te atrag deloc. Nici tu și nici clientul nu aveți de câștigat din asta. 

 

Dacă ai nevoie de ajutor sub formă de consultanță pe partea de copy sau sugestii de îmbunătățit o pagină de vânzare, mă găsești aici: 

 

https://361va7hc15p.typeform.com/consultanta  

 

Elena Petriuc 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *